Corpul fizic.
Organismul uman este o adevărată mașinărie biologică. Un mecanism elaborat, complex care încă se dovedește a fi o enigmă pentru știința contemporană.
Citește mai mult: Definește realitatea!Datorăm experiența vieții corpului fizic . Acestui fascinant vehicul celular care ne permite trăirea în deplinătatea simțurilor a ceea ce la nivel general numim ca fiind realitate.
Cum bine cunoaștem, îmbinarea de elemente psihice și fizice, ne permit trăirea și conceptualizarea realității, sub determinarea legilor fizicii care guvernează a treia dimensiune cu tot ce aceasta cuprinde.
Cu toate că înțelegerea asupra cum funcționează această mișcare circulară a captării și integrării informației mediului exterior la nivel psihologic și neuronal pare a fi greu de accesat, putem oferi o formă sumară înțelegerii procesului prin care persoana, în ansamblul său psihic și fizic, își asumă rolul de explorator al manifestării.
Chiar dacă această calitate este comună fiecăruia, modul cum o conceptualizăm, diferă semnificativ de la o persoană la alta.
Ce este realitatea dincolo de concept? Ce anume ne determină să raționăm, exclamând: este real pentru că percep?! Și ce anume percepem?
Cele cinci simțuri.
În ansamblul său, corpul fizic este dotat cu cinci simțuri principale care permit captarea și integrarea informației din mediu exterior, în fondul psihologic.
Facem referire la simțul vizual, auditiv, tactil, olfactiv și gustativ. Tot ceea ce procesăm ca și informație în interacțiunea cu mediul exterior, este captat de către simțuri.
Informația este integrată la nivel de corp cu ajutorul senzațiilor, decodată de către creier prin intermediul percepțiilor și adusă în planul gândirii cu ajutorul reprezentărilor.
Tot acest proces al experienței determină realitatea perceptuală și mai târziu conceptuală. Ceea ce trăim prin intermediul proceselor biologice și psihologice.
Procesele psihice senzoriale și cognitive.
Pentru ca informația să poată fi asimilată în planul neuronal și implicit al gândirii, organismul dă dovadă de procedee fascinante ale integrării informației. Facem referire la senzații, percepții, reprezentări și concepte.
Despre senzație ni se aduce la cunoștință că reprezintă modul prin care organele noastre de simț reacționează la stimuli externi.
Cu ajutorul senzațiilor captăm informația mediului extern ce intră în contact cu funcțiile interne prin intermediul organelor de simț.
Percepția reprezintă procesul prin care integrăm senzațiile. Presupune interpretarea informațiilor pe care le primim prin intermediul organelor de simț.
În cadrul percepției, creierul nu primește informația în mod pasiv, din contră, o integrează și încearcă să îi prindă sensul.
Reprezentarea este primul nivel de organizare al activității mentale, independent de prezența și acțiunea directă a obiectelor externe, în baza informațiilor primite de la senzații și percepții.
Referitor la concept, ni se explică faptul că nu tratăm fiecare acțiune sau element nou pe care îl întâlnim ca pe ceva unic, avem tendința de a grupa lucrurile, reușind să înțelegem care sunt asemănările și modurile prin care acestea se conectează unele cu altele.
În acest mod dezvoltăm raționamentul. Modul de a gândi particular. Felul în care oferim interpretări experienței vieții etc.
Realitatea.
Așadar, realitatea perceptuală este bazată pe tipul de informație pe care corpul fizic o integrează sub forma experienței.
Realitatea conceptuală însă, este sensul pe care noi îl oferim acestei experiențe care în forma sa generală poartă denumirea de viață.
Nu reprezintă mecanica prin care reacționăm la stimuli ci mai degrabă modul în care conturăm, definim și conceptualizăm realitatea în acord cu experiențele particulare, personalitate, educație, procese ale raționamentului, bineînțeles, sub influența proceselor senzoriale. Un alt tip de mecanică…
Micul nostru adevăr pe care îl trăim și care ne face să afirmăm: „Așa este viața! Nu am ce să fac! ” , nu va putea nicicând să ofere o viziune clară a motivului pentru care ne-am născut și cauza acestuia.
Limitările mentale de care dăm dovadă se datorează incapacității de a ne deschide la nou. De ne oferi șansa unei noi experiențe, renunțând la carcera conceptului care în acest moment ne limitează.
Cum putem face asta? Simplu! Schimbând modul de a gândi. Reprogramând subconștientul de care am mai discutat. Rescriind programul care în prezent ne determină să acționăm.
Din acest considerent avem nevoie de studiul minții! Minții noastre și nu a aproapelui nostru. Studiul personalității, ego-ului, al conștiinței.
A modului în care mintea captează impresiile exterioare și le dirijează în continentul nostru psihologic, generând o realitate care se dovedește iluziorie.
De ce? Pentru simplu motiv că lipsește conștientizarea procesului. Despre toate acestea și nu numai, vom explica în articole viitoare!
