Cugetare

Demersul pe care îl facem prin intermediul acestui articol, nu se naşte din vreo calitate statutară pe care am putea-o avea, şi care ne-ar recomanda pentru un asemenea act.

Suntem ca fiecare, puternici în slăbiciune şi slabi în virtute. Doar că însăşi această conştientizare ne îndeamnă să nu renunţăm în a ne corecta propriile defecte, în a continua să oferim conduitei o formă a simplităţii, naturaleţei şi decenţei.

Considerăm că atât cât există o conştiinţă individuală ca parte integrantă a oricărei persoane, se poate discuta şi despre o conştiinţă colectivă, care oferă o anumită particularitate unui grup, societăţi, naţii etc.

Aşa cum în profunzimea conştiinţei individuale se găseşte întregul mister al persoanei, în conştiinţa colectivă există adevărata istorie a oricărei naţiuni, şi scopul pentru care a luat naştere în cadrele timpului.

Orice schimbare individuală îşi va avea efectele ei în cadrul colectiv. Un fapt indiscutabil ca o consecinţă a legii cauzei şi a efectelor. Nimic nu poate fi mai important şi de impact, ca puterea propriului exemplu. Aceasta este esenţa unui autentic act de leadership.

Atâta timp cât vorbim această limbă, trăim pe aceste pământuri, contribuim la orânduirea socială, avem dreptul în calitate de cetăţeni responsabili, să ne spunem un punct de vedere atunci când simţim să o facem. Iar asta nu este delict, ci o asumare şi o responsabilitate civică.

Cine a spus că a căuta sensul spiritualităţii înseamnă să te separi ce normele civice care dau forma şi sensul societăţii din care facem parte?

Din contră, schimbându-ne pe noi vom fi capabili să naştem o reorganizare a tuturor lucrurilor şi o reîmprospătare a sistemelor de valori sociale care sunt reale repere de ghidare pentru generaţiile care ne succed.

Aşa ajungem să ne întrebăm cu durere şi resemanare: Ce anume s-ar fi putut întâmpla cu noi, de am ajuns la un aşa stadiu colectiv de dezumanizare? Unde ne este onoarea, curajul, credinţa şi demnitatea de altă dată?

Pentru cine contemplă vremurile în care astăzi ne ducem existenţa, este o adevărată provocare să îşi menţină o poziţie de echilibru interior atunci când observă această zbatere între decenţă de degradare, îndreptându-ne individual şi colectiv către o negură a pierzaniei.

Critici, istorici, politicieni, oratori, personalități ale diferitelor segmente sociale, propagă într-o formă sau alta de-a lungul canalelor informaționale, instrumentate parcă după codul principelui al lui Machiavelli, subjugarea dreptului de a gândi, simți și acționa în acord cu libertatea propriei conștiințe. Un drept de care astăzi nu mai avem parte.

Cu toții am căzut în capcana lor, și ne-am convertit în simple giruete care îşi schimbă direcţia în funcţie de cum bate vântul.

Această stare atât de dezolantă, lipsită de sens şi profunzime, hrăneşte cu pâine și circ panorama socială, condamnându-ne la o repetiţie istorică a evenimentelor prezente în scenariul umanităţii, încă de pe vremea coloseumului…

Generațiile trec, soarele răsare și apune, noaptea urmează unei zile, iar în genomul psihologic al persoanei rămâne condamnarea acesteia la repetiția evenimentelor, adormind tot mai mult conştiinţa care ar trebui să ne ofere fiecăruia adevărata libertate în cuget și în simțire.

Acea suveranitate a spiritului, atât de mult adusă în discuție în aceste momente, care se poate naște odată cu șansa unei libertăți interioare, sub lumina aceluiaşi Soare care ne încălzește pe toți, fără a ține cont de cum suntem, ce culoare a pielii avem, de limba pe care o vorbim sau crezul căruia aparținem…

Docili, incapabili să mai gândim de unii singuri, cuprinși de frică și insecuritate, nemaiștiind încotro, cerșim, chiar dacă nu o spunem, o ghidare, o îndrumare, o asumare a responsabilității vieții noastre din partea altuia, numai a noastră nu…

Inima se cutremură în fața prezenței slăbiciunii care ne-a convertit pe toți în corăbii fără cârmă, ghidați de valurile învolburate ale vieții, în direcții care nu au nimic de-a face cu adevăratul rost și sens al acesteia…

Pe ei, cei cărora le-am cedat dreptul de a fi, îi ascultăm, îi vedem, le dăm prilejul de a gândi în locul nostru și, fără să realizăm, cădem pradă capcanelor lor.

Inteligenţa răului a prins atât de multă forţă, încât e greu să mai înţelegem eroarea în care ne aflăm.

Aşa se face că am devenit prizonieri ai unei ideologii, dogme, păreri, credințe oarbe, care ne forțează să ne convertim în părtinitori ai uneia dintre cele două idei contrare: bine și rău. Dreapta și stânga.

Ce poate fi mai abil decât a închide pe cineva într-o temniţă pe care nu o conştientizează, nefiind capabil să îi perceapă gratiile?

Toată această șaradă a dreptății și a adevărului, atât de bine speculată de adevărații păpușari, domni ai acestei lumi blestemate, ne încarcerează, limitează, ne ia dreptul de a alege și a acționa în acord cu propriul cuget. Aceasta este esența sclaviei moderne!

Oferă-i omului iluzia libertăţii prin a-l face să creadă că ceea ce gândeşte este un act individual, rezultat al conştiinţei sale, şi nu indus cu aşa mare dibăcie din exterior. Terifiant, dar adevărat!

Ne-am converti în focuri de paie, uităm repede, reacționăm pe moment în acord cu pulsul și impulsul gregar, iar odată trecută starea de fapt, ne întoarcem la vechile obiceiuri și îndeletniciri perimate și împovărate de greutatea prafului timpului.

Ca și cum nu ar fi de ajuns, mai adăugăm la suferința noastră consecinţele unor acțiuni nesăbuite, programate cu bună știință de către domnii deja amintiți.

În aceste momente, există mulţi cârmuitori ai cuvântului ghidaţi de rea-voinţă şi interese absconse.

Se cuvine să ascultăm cu atenţie verbul cu dublu sens! Să nu ne lăsăm înşelaţi de masca tonului, tonica expresiei şi falsul mesaj.

Important e să privim în profunzime! Înaintea privirii noastre, toţi acei perverşi şi profanatori ai verbului se vor demasca, chiar de-ar fi să îmbrace tunica sfinţeniei. Este scris: “după fapte îi vei recunoaşte!”

Uzurpatori meschini, maeștri ai manipulării, domni ai relelor intenții care impun actualele valori sociale, morale şi chiar religoase, care nu fac altceva decât să îndepărteze persoana de ea însăși, constrângând-o și folosind-o printr-o atentare directă asupra dreptului particular de a fi, a alege și a acționa.

Toţi aceia care atentează în mod direct şi voit la dreptul fiinţei umane de a trăi în acord cu liberul său arbitru, sunt demni dispreţ!

Capacitatea de manipulare şi control de care poate da dovadă o persoană lipsită de scrupule, este direct proporţională cu decadenţa sa spirituală.

În aceste vremuri atât de periculoase, caracterizate prin noaptea în care se află cufundat principiul spiritual al ființei umane, nimic nu ne poate ajuta mai mult ca lumina conștiinței individuale.

Amintește-ți că răul, în întreaga sa manifestare, are autoritate asupra a ceea ce suntem, nu prin puterea sa, ci prin slăbiciunea noastră în fața acestuia.

Definitivarea conceptelor într-un plan al aplicabilității a eșuat cu mult timp în urmă! Deja nu se mai ține cont de valori principiale cu origini în ideologie.

Ce este astăzi de stânga, mâine va fi de dreapta. Adevărul enunțat astăzi, va fi minciuna incriminată mâine.

Ca și tragedie, esența noastră, adormită până la refuz de ceea ce în prezent ne domină–instinctul de supraviețuire–, nu mai poate oferi ghidarea și lumina sa.

Astfel, căzuți pradă unei nebunii colective, condamnăm astăzi ceea ce am susținut ieri. Înfiorător, dar de un crud realism.

Conducătorii de deconcentrate administrativ-teritoriale se perindă la cârma regională, unii după alții, de stânga și de dreapta, mimând poziția neutralității, impuși fiind de cei care cu atâta iscusință îi subordonează.

Aceeași noi, dar totuși atât de vechi, în aceeași suferință, cădem pradă iar și iar înşelăciunii lor; a fricii de ziua de mâine atât de bine speculată de către cei care ne conduc.

Laşi şi trădători, cuprinşi de frică, ne vindem inima pentru ceea ce societatea are de oferit drept recompensă celui ascultător: bani, poziții, putere, faimă, a fi temut iar nu respectat.

Chiar dacă ni s-ar oferi poziții de lideri și conducători ai unei turme de cimpanzei, cu toată inima am accepta-o, doar pentru a ne confirma tot mult starea egoică în care ne aflăm.

Suntem mândri, aroganţi şi ne credem superiori, fără a mai exista ceva care să ne recomande ca fiind demni. Considerăm că suntem o naţie, când, de fapt, am uitat să mai fim oameni…

Ce mai cunoaştem noi despre adevărații lideri care și-au dat viața din iubire pentru tine și pentru mine, și pe care i-am trădat și aruncat la groapa comună a unei istorii alterate de minți rău voitoare?! Nu mai știm nimic despre noi înșine, darămite despre alții….

Suferința noastră ca şi naţie, nu e de ieri sau de azi. Chinul în care ne-am afundat conştiinţa, e carcera pe care în mod involuntar ne-am construit-o de-a lungul vremurilor.

Aceeași carceră predată nouă de către predecesorii noștri, și pe care la rândul nostru o predăm copiilor și copiilor noștri.

Ne educăm copii să trăiască în aceeași frică ca și noi, idolatrizăm sisteme de valori ale unei societăți aflate în stare de putrefacție, stare sintetizată într-o singură propoziție: libertinaj lipsit de decența și bunul simț al conștiinței!

Elaborăm structuri educaționale bazate pe educație în sistem comparativ, al recompensei și recunoașterii tale în detrimentul celuilalt.

Impunem și susținem ambiția de a reuși nu pentru noi, ci pentru a fi mai bun decât celălalt. Pentru a umili, defăima, batjocori…

Antrenăm minți juvenile pentru a se converti în tirani și uzurpatori ai minții; a celor care nu au avut șansa unei educații adecvate sau a unei moşteniri genetice pe măsură.

Aşa se face că, în detrimentul libertăţii pe care o putem oferi altora sub forma unei învăţături care să le permită şansa unei descoperiri interioare şi împlinire a lor, ne folosim de abilităţile noastre pentru a subjuga şi controla.

Nu doar că ne îndepărtăm de pricipiile cu adevărat umane, dar îi determinăm şi pe alţii să o facă.

Fiecare e unic în felul lui, și fiecare corespunde locului său sub soare, altfel nu ar mai fi aici și acum. De ce să ne dorim altceva în afara a ceea ce prin noi și de la sine suntem? Dorința noastră ar trebui să fie legată de aflarea autenticului din noi înșine!

Învățăm să controlăm, nu să ghidăm. Să influențăm, nu să eliberăm. Căutăm să fim stăpâni, nu conducători! Ce poți tu conduce dacă ești incapabil să-ți conduci propria viață?

Credința noastră s-a convertit doar într-o stare de o zi, apoi, Dumnezeu cu mila Sa. Spiritualitatea a decăzut, transformându-se în scoală de profeți pe bandă rulantă.

Rău-voitori, negustori de suflete care ignoră esența spiritualității și a oricărei forme de religie care încă mai respectă valorile conștiinței umane: maxima negare de sine și afirmarea deplină a lui Dumnezeu.

La noi, Dumnezeu contează atât cât avem conturile pline, masa îmbelșugată, combustibil în maşină, haine luxoase etc.

În rest, blestemăm și înjurăm pentru că nu avem ceea ce alții au, fără să ne pese de nimic. Fără să înţelegem cauza durerii noastre.

Ori la fel de valabil, uităm definitiv de Creator când viața ne răsfață cu de toate, amintindu-ne de originea noastră doar atunci când ne aflăm la ananghie.

Și cum niciodată nu e de ajuns, facem comerț cu Dumnezeu Însuși, afiliindu-ne de frică și lașitate unei grupări care nouă ne aduce oareșice avantaje materiale sau promisiuni paradisiace.

Rămânem acolo pentru că, nu-i așa, e bine?! Iar alții care nu au, pesemne că se roagă dumnezeului care nu trebuie. Un adevărat chin. Chinul esenţei noastre.

Credința s-a pierdut odată cu esența! Iar acum alergăm la acei lupi îmbrăcați în piei de oaie, vrând să ne cumpărăm un loc în mult râvnitul rai, răpuşi de povara faptelor noastre!

Îi recunoști cu ușurință pe cei de care ar trebui să te ferești! Sunt ghidați de o ambiție nefirească de a se face afirmați. De a se confirma pe sine în tot și în toate, uitând de cine îi susține și le acordă dreptul la existență. Uitând de originea lor!

Lumina lor e falsă, și asta pentru că orice lumină care se îndrăgostește de propria strălucire, care pentru autoadoraţie caută să determine pe alţii să o urmeze, cade în mod automat în supliciile întunericului. Astfel ei eșuează în calitatea lor de ghizi, condamnând în aceeași măsură și pe cei care se lasă ghidați de ei…

Nu putem accepta pe aceia care doresc să fie urmaţi de mulţimi. Care-şi etalează ori de câte ori au ocazia valorile lor pentru a atrage lângă ei tot mai mulţi prozeliţi. Noi ne îndepărtăm de astfel de persoane!

Oricine ne-ar îndemna să cautăm libertatea în afara noastră, mai bine să ne îndepărtăm de el. Oricine ar spune că lumina este acolo sau acolo, iar nu în noi înşine, se înşeală şi înşeală!

Lumina trebuie să se nască în noi. În întunericul interior care ne-a cuprins pe toţi în acest moment.

Atenţia ne-a fost acapartă în totalitate, spunându-ne că dacă vom lupta împotriva guvernului, a sistemului, a tot şi a toate ce nu există în noi, vom trăi schimbarea.

Tot ceea ce există în afară, nu mai poate fi schimbat! Oricine ştie asta, prin el însuţi. În afara ta, ori eşti una cu ce ţi se spune, ori nu eşti!

Este nevoie de multă putere şi cunoaştere interioară pentru a reuşi să faci faţă presiunilor din exterior care caută să te alinieze standardelor decadente şi corupte ale unei societăţi care a uitat de etică.

Pentru asta este nevoie, înainte de toate, de o adevărată revoluţie interioară prin care să eliminăm acel întuneric din noi înşine. Acele slăbiciuni care ne fac atât de incapabili şi vulnerabili.

Să ne găsim curajul de a fi demni într-o lume care, cu rea credință, caută să stingă definitiv lumina conștiinței particulare.

Să nu fim asemenea celor care fac promisiuni în zadar! Care uită astăzi, ceea ce au făgăduit ieri.

Să nu considerăm ca fiind o rețetă a succesului mojicia, înșelăciunea, minciuna, ura, furtul, răzbunarea, cultivarea fricii, trădarea, invidia, ambiția etc.

Doar aşa putem spera la o capacitate care să ne permită să facem ceva cu adevărat important şi în afara noastră.

Trebuie spus că un asemenea act presupune o intervenţie din partea unei forţe care să determine acest proces, noi nefiind capabili de o aşa muncă. Şi cum mai putem accede la o aşa forţă, dacă ne-am pierdut credinţa şi speranţa?

Întunericul dispare când noi aprindem lumina și o amplificăm! Lumina disipă întunericul, nu noi! Prin ceea ce suntem, o putem susține! Îi putem permite să se manifeste. Aceea ne e lupta!

Să aprindem lumina și să alungăm întunericul din interiorul nostru, pentru a fi capabili să-l îndepărtăm și pe cel din afara noastră!

Esența noastră colectivă ar fi trebuit botezată în foc și în apă, asemeni unei spade care să despice vălul ignoranței, al viciului fizic și metafizic care ne-a cuprins în iluziile sale.

În schimb, am adormit-o cu vinul spumant al fariseismului, ipocriziei și al trădării. Ne-am pierdut curajul, onoarea, fermitatea în fața vieții dar și a morții.

Am ajuns să ne temem din fiece! Ne este frică să muncim cinstit. Să punem mână pe uneltele corespunzătoare dacă trebuie, nu pentru a-l răni pe celălalt, ci pentru a face curățenie în propriul grajd.

Frica rușinii de a muncii cinstit, oricare ar fi acea muncă. Cine-ar fi crezut că vom ajunge în asemenea fel?!

Frică de ce vor spune alții despre noi, de parcă trăiesc ei în încălțămintea noastră. De parcă știu ei, lupta noastră…

Frica de a fi respinși, de a nu fi confirmați. Dar de ce am avea nevoie de așa ceva? Adevărata libertate și acceptare trebuie căutate în misterele lui Dumnezeu, și nu în compania unuia sau a altuia care astăzi este și mâine nu. În acord cu interesele sale…

Frica de a spune ceea ce simțim. Frica de a acționa. În ultimă instanță, frica de a ne responsabiliza pe viața pe care Dumnezeu ne-a dat-o.

Și unde se găseşte toată această frică care ne-a făcut pe toți să trăim până în zilele de astăzi cu capul în pământ?

Unde este originea slugărniciei care îi face să se zvârcolească în mormânt pe cei care și-au dat viața pentru noi? Unde, dacă nu în interior?!

O revoluție exterioară fondată pe larmă și vărsare de sânge nu a adus nimic bun, nimănui. Niciodată!

Starea noastră a rămas aceeași: comitem aceleași crime, repetăm aceleași scene, săvârșim aceleași fapte!

Nu înțelegem că nu folosește la nimic toată zarva exterioară dacă facem abstracție de originea acestui haos convertit în însăși existența noastră, și care trebuie căutată în profunzimile fiecăruia?!

Singura alternativă care ne-a mai rămas, dacă ceea ce căutăm e o îndreptare a acestei nenorociri, este revoluția interioară care încă își mai poate da roadele sale prin simplu fapt că mai respirăm.

Lumina, poate alunga tenebrele care în acest moment ne învăluie la nivel exterior! Acea lumină este schimbarea care trebuie să se nască în profunzimea noastră!

Cum poți cere vieții ceva nou, dacă tu însuți nu te-ai convertit într-un vas demn de noutate? Vechiul nu poate atrage noul, dar noul se poate naște din ceea ce e vechi…

Noul, nu e binele sau răul. Adevărul sau minciuna! Noul este înțelegerea contrariilor și trăirea dreptei acțiuni în corectitudine.

Esenţa schimbării colective constă în schimbarea individuală. În transformarea particulară care poate determina efecte pozitive în cadrul grupurilor sociale, dând voie unei noi conduite colective să se nască.

O conduită bazată pe conlucrare şi colaborare. Nu e pe invidie, gelozie, comparaţie şi competiţie. Nu pe ură!

Forţa unui grup este dată de fiecare membru al său. Aşa cum grupul poate susţine cu forţa sa colectivă pe oricare dintre membrii său.

Împreună se poate ajunge la o reală schimbare a sistemului social doar dacă fiecare, acolo unde se află, va începe să îşi supună propria viaţă unei adevărate revoluţii interioare care să implice o transformare totală a ceea ce este, prin schimbarea modului de a gândi, simţi şi acţiona.

Diversitatea este unitate! Atunci când fiecare va cunoaşte ceea ce poate şi ce anume are de oferit, se va produce schimbarea dând naştere unei reale unităţi colective.

Ionuţ Leonard Corbeanu

psihologiaschimbarii

Platformă educaţională