Azi, te-am pierdut! Te-am părăsit pentru o stea.
Albastră strălucire, nu s-a îndurat de inima mea.

M-a cuprins cu al său verb şi a sa lumină.
Eu sunt totul pentru tine! Parcă vroia am spune…

Temător, am contemplat chipul stelei parcă adormită de veacuri.
Cât de frumoasă este! am exclamat.

Cuprins de frica înduioşării, am căutat viaţă să-i ofer.
Ştiam că sunt o parte din ea iar ea o parte din mine.

Viaţa mea pentru viaţa ei. Totul meu pentru totul ei.

Întorcându-mă spre ceea ce sunt mi-am spus: Azi, te-am pierdut!
Rămâi o amintire a zilei ce-a trecut. O plăsmuire a unei minţi. Un vis din care m-am trezit.

Fără să privesc în urmă, mi-am lăsat paşii să mă ghideze printre stele.
Nu mă-ncerca invidia pentru strălucirea altora. 

Nu adoram şi nu-mi doream ceea ce nu-mi aparţine. 
Căutam să descopăr povestea stelei mele în a cărei lumină să mă pierd pentru totdeauna.

Privirea mea devine a nopţii lumină. Curajul meu, al necunoscutului cunoscut.
Şi tot ce-acum este zidit în mine, e templul unei stele şi grădina unui trandafir…

Tu ai plecat cândva, scriindu-ţi iubirea ta pentru mine în petalele unui trandafir.
Eu sunt cel care te-a alungat. Acum, lacrimile tale celeste îmi şterg urmele paşilor trecutului.

Azi, te-am pierdut! îmi spun la infinit. 
În numele iubirii. Pentru lumina stelei care m-a cuprins.

Tu nu mă poţi opri din drumul meu spre ea. Oricât de mult ai vrea, să reuşeşti nu poţi.
Eşti chipul din oglindă, o trecătoare stare. Puterea ei te-nvinge iar eu exclam: Schimbare!

Mi-am pus sub jurământ credinţa: Ce e pierdut, pierdut va fi.
Iar mărturie îmi este fiinţa… şi cerul şi pământul: Ce-a fost, nu va mai fi!

Azi, te-am pierdut! Risipă în trecut. Totul pentru prezent. Al stelei mele viitor…

Ionuţ-Leonard Corbeanu

psihologiaschimbarii