Frica
Cea mai la îndemână dovadă a decăderii persoanei umane într-un nesfârșit lanț al slăbiciunilor este, fără doar și poate, frica de nestăvilit în fața propriei extinții.
Întregul parcus al persoanei prin existență, scoate în evidență o ființă umană condiționată de stări pe care nici ea nu și le poate explica în totalitate.
Toate acestea, determină o acțiune într-un mod nearbitrar, în acord cu instinctele de conservare care, asemenea unei ecuații matematice, se reduc la o singură cunoscută: frica de moarte!
Unul dintre principalele paradoxuri existențiale care atestă interminabila contradicție internă, este tocmai această stare care poartă numele de frică!
De ce ți-ar mai fi frică de moarte dacă oricum se va întâmpla? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să pleci de unde acum te afli.
Singura certitudine valabilă, mai presus de concept, este chiar moartea. Atunci când te naști, inevitabil ești condamant la pieire.
Totuși, ceva se întâmplă, și dăm repede uitării condiția noastră efemeră. Pe măsură ce ne dezvoltăm dintr-un punct de vedere biologic, psihologic și social, uităm de spada lui Damocles care, atârnă deasupra capului, încă de la naștere.
Devenim prizonieri ai unei minți construite în acord cu sisteme de credință caduce, valori sociale decadente, instincte biologice nefiltrate printr-un proces profund al înțelegerii.
Captivi ai unei educații care ne condamnă la o repetiţie a evenimentelor a cărei finalitate va fi eșecul de a ne fi împlinit la nivel intim, în acord cu motivul existenței particulare pe acest pământ.
Cedăm, fără să realizăm, realismul efemerității în favoarea iluziei veșniciei în carne și oase. Astfel, întreaga noastră viață, ajunge să fie trăită prin și din frică.
Secvențialitatea timpului.
Ce spune istoria despre secvențialitatea timpului? Scenele care s-au pus în mișcare de mii și mii de ani, au scos în evidență protagoniști ale căror rămășițe, în prezent, fac motivul umplerii măruntaielor pământului…
Toate evenimentele istorice, deși trecute, și-au lăsat o amprentă imperceptibilă simțurilor fizice, adânc înrădăcinată în fondul animic, colectiv, al întregii umanități. Atât la nivel restrâns-familial. Cât și în cadre mai largi-sociale.
Astfel că noi, urmând celor care au fost și nu mai sunt, repetăm într-un mod tragic aceleași lucruri. De la gând la faptă!
Asemenea înaintașilor noștri( din nefericire nu aceia puțini care au trăit cu demnitate și fără frică în fața morții), comitem aceleași fapte, proiectăm aceleași gânduri, ne lăsăm influențați în actul decizional de aceleași instincte…
Tot ce ne dorim este să trăim, dacă e posibil, pentru totdeauna. Fie și în mocirla în care astăzi ne zbatem cu toții!
Fără intenția de a jigni sau a ne separa în vreun fel de afirmațiile noastre, cu toții fiind croiți după același tipar, întâlnim, în zilele de astăzi, mult mai multă onoare și demnitate la reprezentanţii regnului animal, decât la noi.
Momentul prezent.
Reducând expunerea de față la evenimentele prezente, ce putem concluziona oare cu privire la starea noastră interioară în fața acestei scene care, în fond, nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni?
Desigur, inima îți este cuprinsă de multă tristețe și regret realizând că, atât la nivel individual cât și colectiv, am eșuat să ne confirmăm ca și umani în fața Creatorului nostru.
Condiționarea fricii ne-a convertit în lași fără de speranță, gata să ne vindem până și copii doar ca noi să continuăm. Să ucidem pentru ca noi să trăim…
Trădători a tot ce este principial și etic, în acord cu ceea ce este nemuritor în fiecare: propria conștiință.
Incapabili să producem un prim șoc conștient, intern, cu privire la vremurile pe care le trăim, ne-am însușit tiparele comportamentele specifice centrului instinctiv.
Ne ascundem de lumina soarelui, fugim din fața evenimentelor, continuăm cu aceeași mizerie și deznădejde interioară.
Nu am înțeles nimic din cele două războaie mondiale. Nu a fost suficientă suferința care a cutremurat pământulul în ultimii 100 de ani. Nu! Se pare că vrem mai mult!
Nimeni nu a învățat nimic din trecutul său, iar acum ne aflăm în exact aceeași situație, comițând exact aceleași lucruri, condiționați fiind de exact aceleași resorturi: sisteme de gândire impuse, instincte, dorințe damnate pentru putere și control, tiranii fără margini și o lipsă crasă de credință.
Ceea ce se întâmplă în aceste momente nu este altceva decât o confirmare a eșecului adus mai devreme în atenția noastră.
Ce mai putem face în fața unei astfel de imagini? Ei bine, mai nimic!
Totul se desfășoară de o manieră alarmantă şi în defavoarea noastră. Interesant este faptul că, despre ceea ce se întâmplă acum, au vorbit de-a lungul timpului cei puțini, care, în treacătul lor prin această lume tristă, au afirmat la unison: dacă omul nu se va schimba, va fi răpus inevitabil de consecințele faptelor sale!
Iată că acest lucru se întâmplă chiar acum, în momentul în care respirăm!
Ne putem noi opune în fața marșului de neoprit al răsplatei nenorocirilor colective?! Nu ne mai putem opune!
Ce putere avem noi să transformăm o armă de război într-o ramură de măslin?! Nici una!
Singura bătălie pe care o mai putem câştiga: schimbarea interioară!
În schimb, da, în noi există puterea de ne împotrivi propriilor tendințe în materie de gândire, emoție și comportament!
Schimbarea este posibilă prin nașterea unei noi viziuni cu privire la cum să înfruntăm circumstanțele exterioare.
Vom reuși să câștigăm această bătălie, nu prin lupta împotriva evenimentelor exterioare pe care, drept vorbind, nu le putem învinge. Ci prin schimbarea stării de fapt, interne, în fața acestora.
Putem, credem aceasta, să ne redobândim demnitatea în tot ceea ce facem, înțelegând că rostul pe acest pământ este cu totul altul de cum am fost obișnuiți să credem.
Că într-o clipă totul se poate sfârși, fără să mai conteze nici numele pe care îl purtăm, etichetele sociale, ce am acumulat, ce avem în prezent…
Că mai presus de orice este calitatea internă care se propagă în timp și în spațiu care, inevitabil, se va converti în propriul nostru judecător.
Liniaritatea timpului a fost demult demontată la nivel de teorie. Știm că, de fapt, timpul este curb…
Ceea ce este, a mai fost, iar dacă vom continua de aceeași manieră, ceea ce va fi nu se va deosebi cu nimic de ceea ce este! Iată că evenimentele prezente o confirmă.
Totul până când, într-un final, această roată a eternelor repetiții ne va exclude din mecanica sa ca pe o componentă stricată, nefolositoare.
Unica batălie valabilă în acord cu repetiția tuturor lucrurilor, este aceea pentru libertatea interioară!
Batălia externă, așa cum este demonstrat, de data aceasta nu o mai putem câștiga, din moment ce, de unii singuri, ne-am condamnat la extinție.
Ce fel de general sau comandant de trupe s-ar angrena într-o bătălie despre care știe că nu are nicio șansă de câștig?
Orice am face în afara noastră, făcând abstracție de noi înșine, este sortit pierii!
Singura șansă este schimbarea individuală pentru a influența în acest mod colectivitatea la nivel micro și macro.
Ce demnitate poate exista în crimă? Ce onoare poate exista în a-ți da viața pentru niște lozinci care îți sunt induse? În care nu crezi cu adevărat, fiind copleșit de sentimentalisme oarbe, lipsite de profunzime.
Ce curaj este acela care te îndeamnă a lupta într-un război care, în fond, nu-ți aparține? Este doar apanajul unor minți machiavelice pentru care scopul scuză orice mijloace.
Adevăratul curaj constă în capacitatea persoanei de a nu cădea pradă înșelăciunii lumii. De a se împotrivi nenorocirilor actuale prin propriul său exemplu. De a fi demn, de a-ţi păstra onoarea şi credinţa în faţa oricărei pervertiri, fără a te identifica cu nimeni şi nimic.
Nu te costă nimic să te transformi într-o persoană bună! A fi bun, nu înseamnă a fi laș! Înseamnă a trăi cu demnitate și a lupta pentru lucrurile care cu adevărat contează!
Iar dacă în vremuri de răscruce va trebui să ne dăm viața pentru ființa/ele iubită/e, oricare ar fi ea/ele, cu mare bucurie să o dăm! Iubirea față de ceilalți se confirmă prin oricare dintre renunțările tale!
Marile crize, determină marile schimbări! Ce poate exista mai tensionat în acest moment decât conflictul militar actual?! În fața unui dezastru, doar cel statornic în sine poate rezista!
Renunță la frică! Nu te lăsa influențat de tot ce se spune! Ascultă-ți inima și acționează în conformitate cu ceea ce simți!
Apără-ți valorile care ți-au mai rămas prin perseverența de a fi mai bun, mai capabil, mai responsabil, mai dispus să faci tot ceea ce îți stă în putință pentru binele comun, nu doar pentru cel particular.
Fie ca acel simțământ să răsară din profunzimile noastre cele mai sincere, nealterat de niciun fel de factor extern, și care să aibă de-a face cu adevăratul și autenticul nostru ghid: propria conștiință!
