Book Nation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Ionuţ-Leonard Corbeanu: Aşa cum spuneam şi în alte ocazii, potrivită descrierii mele ca şi persoană este nevoia continuă de revalorizare. Motivaţia care mă determină să acţionez într-o anumită direcţie, să depăşesc provocările pe care propriile slăbiciuni mi le aştern în cale, este aceea de a mă supune în mod permanent unei corectări a manifestării interioare.

 Nu caut să mă resping sau să fug de mine. Nu mă interesează să construiesc aparenţe a ceea ce sunt. Caut să mă înţeleg, să mă accept şi să mă schimb. Pentru mine, schimbarea este motivul şi esenţa existenţei mele.

Destinul mi-a oferit nesperata şansă de a-mi reconsidera întreaga existenţă, aşa că am debutat ca şi autor/scriitor în anul 2020 sub egida editurii LETRAS. Până în prezent am reuşit să public patru cărţi cărora le-am oferit un sens comun, promovându-le sub forma unei colecţii- colecţia “Schimbarea”.

Mi-am dorit să scot în evidenţă etapele unui proces pe care cineva, dacă alege să se supună acestuia, va trebui să le parcurgă. Astfel am dat curs intuiţiei, neştiind dacă voi reuşi, şi am continuat a reconsidera fiecare mesaj al cărţilor mele printr-o şi mai bună calitate a conţinutului şi esenţei acestora. Am scris schimbarea cu propriul exemplu ca şi autor.

Îmi găsesc curajul de a înfrunta provocările vieţii prin proiectarea voită la exterior a vulnerabilităţilor de care, in genere, fiecare persoană are parte.

Curajul, pentru mine, este capacitatea persoanei de a se înfrunta cu sine însăşi. Tăria de a scoate la suprafaţă slăbiciunile interioare cu scopul de a le înţelege şi corecta.

Încă mă tem. Încă îmi este frică. Dar frica mea este relaţionată cu ideea de mă pierde pe mine, în mine însumi. De ceea ce aş putea deveni într-un sens nu tocmai corect.

Jung spunea la vremea sa: “Cunoaşterea de sine, pe cât este de necesară pe atât este de periculoasă.”. Un alt explorator al sinelui afirma la rându-i: “Când te uiţi îndelung la un abis, abisul se uită şi el la tine”. Pentru noi, suntem un abis încă necunoscut.

Nu mă interesează să ascund eroarea. Vreau să o înţeleg. Caut să văd, să observ pe scena acţiunii ceea ce este slab în interiorul meu. Devin un observator al propriei manifestări.

 Nu ignor acea slăbiciune şi o supun unei analize particulare. Caut să o înving, să o transform în altceva. În felul acesta îmi ofer şansa unei revalorizări. Aceasta este, pentru mine, munca interioară.

Cea mai mare greşeală de care putem lua act în parcursul dezvoltării noastre este aceea de a ne compara cu ceilalţi.

 De a ne lăsa angrenaţi în această acerbă competiţie dintre noi. De a ne însuşi credinţe asupra vieţii, a ceea ce înseamnă împlinirea, succesul etc. prin imitaţie.

 Astfel ajungem să considerăm că presupusa fericire a celuilalt, puterea sau poziţia sa, ne pot aduce şi nouă aceleaşi stări de mulţumire.

Pentru mine, puterea este echivalentul capacităţii de care o persoană dă dovadă în a fi stăpână pe ea însăşi. Orice alt factor care pare a consolida poziţia de forţă a unei persoane – instinct feroce, influenţă socială, statut, posesiuni etc. –  consider a fi o iluzie. Ceva efemer şi trecător. Sunt unelte de care ne putem folosi, dar nu sunt scopuri.

Mă consider o persoană care îşi doreşte în mod constant să înveţe. În momentul în care încerci să mă încadrezi într-un tipar, pe mine m-ai pierdut. Mă îndepărtez cât pot de mult de însuşirea de etichete care mi-ar putea valida cartea de vizită, oricare ar fi aceasta.

Consider că cea mai valabilă carte de vizită sunt propriile fapte şi consecinţele acestora. Nu avem nevoie de altceva în încercarea de a ne oferi o descriere. Suntem ceea ce faptele ne recomandă şi oricât am încerca să ne ascundem de noi înşine sau de ceilalţi, nu vom reuşi.

Nu caut să generez presiuni inutile la nivel de sine, încercând să-mi apăr o presupusă imagine sau aparenţă. Caut să fiu ceea ce sunt potrivit construcţiei mele.

Cred cu toată tăria că fiecare are scânteia sa de autenticitate. De ce să îmi doresc să fiu ca celălalt? Că pot avea unele repere? Da! Dar de ce să nu mă înţeleg pe mine şi să fiu aşa cum Dumnezeu mi-a permis să exist?!

Pledez în favoarea bunului simţ, a decenţei şi seriozităţii. Nu îmi ofer asentimenul imitaţiei mecanice şi îmi îndrept întreaga atenţie către inovaţie.

În rest, caut să mă descopăr în lucruri simple. Îmi place natura, caut să îmi însuşesc deprinderi noi şi să îmi dezvolt creativitatea în tot felul de activităţi practice.

Book Nation: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?

Ionuţ-Leonard Corbeanu: Ultima carte, Cercetând misterele vieţii,  a venit să închidă oarecum acest îndemn la transformare. Se certifice faptul că cineva, dacă îşi doreşte cu adevărat, indiferent de cum este în prezent şi de domeniul său de activitate, se poate schimba.

Este o carte de cugetări asupra parcursului şi dezvoltării persoanei umane prin existenţă în acord cu factorii de influenţă interiori şi exteriori.

În acest moment, prin eforturile depuse, mi-am câştigat dreptul să afirm că există certitudinea revalorizării. Am arătat-o în cadru practic şi am scris-o în cărţile mele.

 Despre Psihologia schimbării pot să spun că încă se scrie la nivel interior. Ca şi apariţie, cartea este de departe cea mai mare reuşită de care am avut parte până acum. Este o carte tehnică, de cercetare, în măsura în care este emoţională şi mistică.

Este o carte a cercetării în acord cu metodica şi didactica unui om de ştiinţă în măsura în care intuiţia şi emoţia pe care un mistic o transmite prin rugăciunea sa deschide porţile unei alte manifestări a Sinelui; unei cercetări pe un tărâm al conştiinţei şi al multidimensionalităţii.

Nu îmi doresc prin afirmaţiile mele să dau naştere unei impresii care mi-ar putea aduce prejudicii dintr-un considerent al supraestimării. Capacităţile mele intelectuale sunt modeste, nu deţin un vast bagaj de cunoştinţe dar pot afirma că, până în prezent, mi-am însuşit esenţialul cu privire la palierul sau domeniul care mă interesează.

Multă vreme, centrul meu de manifestare a fost preponderent cel emoţional. Cu timpul, am căutat să am o activitate constantă şi în ceea ce priveşte centrul intelectual ajungând în prezent să lupt pentru a echilibra cei doi poli – emoţional şi intelectual – în munca de însuşire a unei cunoaşteri.

Aşa s-a născut cartea “Psihologia Schimbării”. O carte cu suficiente argumente şi referiri bibliografice care să demonstreze condiţia actuală a naturii umane şi nevoia unei revalorizări/schimbări. Dar şi o confirmare a faptului că mintea, prin sine, nu-şi poate oferi şansa unei reale vindecări, nevoia accederii la o forţă superioară devenind vizibilă şi necesară.

Pentru mine, schimbarea reprezintă o cizelare continuă a gândului, o reîmprospătare permanentă a gândirii, calitatea oricărei acţiuni fiind determinată de calitatea gândului care a precedat reacţia/acţiunea.

Acest fapt m-a determinat, în momentul publicării, să afirm într-un ambient metaforic, următoarele: A sculpta în gând este echivalentul artei în care materia şi energia nu generează o dihotomie internă a realităţii conceptuale, ci se îmbină în mod plăcut şi armonios, oferindu-i gândului, încă din pântece, o nouă formă a manifestării.

Înainte de a o scrie, cartea m-a costat aproximativ 10 ani din viaţă. Ani în care m-am străduit să înţeleg şi să trăiesc la nivel personal procesul schimbării, în afara oricărei dorinţe de a vrea să arăt sau să demonstrez ceva, cuiva.

Unii sunt uimiţi că am reuşit să scriu patru cărţi în trei ani. Ceea ce nu se înţelege este că timpul scrierii  unei cărţi din punct de vedere tehnic este diferit de cel al trăirii şi conceperii acesteia în forurile interioare.

Aşa cum am menţionat în rândurile de mai sus, pentru că nu am renunţat la ideea de transformare, pentru că am fost sincer în căutările mele, viaţa mi-a oferit prilejul de a scrie despre asta.

În felul acesta am reuşit să cuprind între două coperte consecinţele trăirii unui proces. În cazul de faţă, acela al schimbării.

Reconsiderând întrebarea, cred că mai mult am primit cartea decât am scris-o. Ce vreau să spus prin asta?

În procesul de scriere, de cele mai multe ori, nu te supui permanent unui raţionament care se naşte prin alăturarea şi fuziunea de concepte în urma informaţiilor asimilate la nivel de intelect. Acesta are particularităţile sale şi oricine le poate detecta dacă se autoobservă.

Parte din informaţie a venit din alte sfere de manifestare, ca şi cum exista undeva, autorul fiind un simplu martor la ceea ce mintea contura ca şi argument prin prisma logicii sale.

Acest fapt m-a făcut să afirm la un moment dat că o carte, de cele mai multe ori, se scrie de la sine, autorul fiind doar un mijlocitor al acesteia. Aşa s-a întâmplat şi cu “Psihologia Schimbării.”

În concluzie, “Psihologia Schimbării” îşi doreşte să ne responsabilizeze tot mai mult cu privire la ceea ce gândim, simţim şi facem pentru că, nu-i aşa, tocmai aceste aspecte ale manifestării sunt cele care decid calitatea viitorului.

Noi suntem cei care ne scriem viitorul. Moment de moment, clipă de clipă.

Book Nation: Ce sfaturi ai da unui autor la început de drum?

Ionuţ-Leonard Corbeanu: Cu toată sinceritatea, nu mi-aş permite să o fac. Nu cred că am o asemenea autoritate, eu însumi considerându-mă la început de drum. Totuşi, de dragul întrebării, am putea reflecta puţin.

Cred că dacă parte din menirea ta ca persoană este aceea de a deveni la un moment dat autor, în ciuda tuturor dificultăţilor, indiferent de natura lor, să nu renunţi în a da curs acelui imbold prin care inima ta îţi spune: Acesta este drumul tău! Urmează-l!

Calitatea unei acţiuni este mereu determinată de scopul acesteia. Reconsiderăm principiul machiavelic potrivit căruia scopul scuză mijloacele şi afirmăm că scopul poate oferi acţiunii o calitate superioară, dacă asta se doreşte.

Prima afirmaţie evidenţiază ambiţia. Ambiţia, de cele mai multe ori, nu are de-a face cu vocaţia. A doua afirmaţie însă, scoate în evidenţă un efort de a excela în acord cu ceea ce eşti ca persoană. Potrivit construcţiei tale interioare.

Dacă ceea ce cauţi nu este afirmarea ta cu orice preţ, ci străduinţa de a te dezvolta în acord cu ceea ce eşti, la un moment dat cuvântul tău poate fi luat în considerare în calitate de autor. Atunci porţi ţi se vor deschide, persoane vor fi alături de tine şi totul se va înfăptui.

Cred că cineva poate înţelege că şi-a descoperit adevărata vocaţie atunci când este dispus să lupte până la capăt pentru realizarea dezideratelor inimii sale. Unii ar crede că este o simplă dorinţă. Important e ceea ce crezi tu.

Vocaţia este cea care naşte responsabilitatea acţiunii. Calitatea de autor ar trebui luată în considerare cât mai serios şi asta pentru că nu ne putem permite prin actele noastre să aducem prejudicii etice sau morale gândirii şi conştiinţei celui care interacţionează cu rezultatele muncii noastre.

Sub nicio formă şi în nicio circumstanţă nu aş recomanda nimănui să atenteze la libertatea gândirii celuilalt. Nici măcar în glumă.

Într-un final, aleg înainte de toate să îmi dau mie însumi un sfat: Fii recunoscător şi nu uita niciodată cui datorezi transformarea ta!

Oricare ar fi drumul tău şi oriunde ai ajunge, acela care ţi-a fost sprijin şi suport, profesorul tău, nu trebuie niciodată răsplătiţi cu ingratitudine.

Book Nation: Ce părere ai despre “book tours” și ți-ar plăcea ca acest concept să fie mai prezent pe piața de carte din România?

Ionuţ-Leonard Corbeanu: Este o întrebare care lărgeşte aria de interes şi analiză atunci când, în cadrul acesteia, asociem doi termeni atât de distinşi şi pretenţioşi totodată: “carte” şi “România”.

Trebuie să recunosc că ceea ce simt în momentul de faţă este o tristeţe la care se alătură un sentiment al neputinţei.

Ceea ce urmează să expun nu este un punct de vedere în acord cu un statut social care să mă recomande în acest sens.

 În schimb, iau act de un drept fundamental al omului –  dreptul la liberă exprimare –  şi enunţ o simplă constatare la care poate ajunge oricine caută să se preocupe de starea actuală a societăţii dar şi a noastră.

Sunt de părere că România are nevoie urgentă de o reorganizare a ceea ce înseamnă educaţie. Adevărata pedagogie ar trebui readusă în zona de interes a celor pe care viaţa i-a responsabilizat cu educarea şi formarea copiilor, generaţiilor etc.

Valorile pe care un autentic pedagog –  formator al generaţiilor –  le deţine, în prezent nu-şi mai găsesc sensul în setul de valori al societăţii şi al centrelor educaţionale de astăzi.

 Unde îşi mai găseşte loc conştiinţa în procesul educaţional de astăzi? Se mai vorbeşte de cei şapte ai de acasă, fundamentul bunului simţ? Am uitat complet de faptul că noi ar fi trebuit să ne confirmăm în faţa creaţiei ca şi OAMENI. Şi ce înseamnă să fii OM?

Suntem martorii tăcuţi ai unei degenerări care se datorează lipsei unei pedagogii reale, a vocaţiei şi a unei educaţii corecte care să pornească încă din mediul familal. Suntem martorii unui dezinteres colosal faţă de lectură, de cunoaştere, de cercetare şi revalorizare.

Cartea este cel mai la îndemână profesor pe care o persoană, în cursul său de dezvoltare, îl poate avea.

Nu ne mai întrebăm ce se întâmplă cu noi, cărui fapt se datorează acest haos existenţial în care ne regăsim. Ce trebuie să facem pentru a ne aduce aportul la o schimbare în bine a lumii în care trăim etc.

Răspunsul este simplu, din punctul meu de vedere: Avem nevoie să investim în noi înşine! În propria educaţie! Şi de unde să începem dacă nu prin a pune mâna pe o carte?!

Piaţa de carte din România ar trebui să fie într-o continuă creştere iar concepte ca “book tours”, tot mai prezente în aria de interes a persoanelor, indiferent de stadiul dezvoltării la care aceasta se află. Cu toţii avem nevoie de cunoaştere.

Book Nation: Ești implicat în procesul de editare a cărții?    

Ionuţ-Leonard Corbeanu: Da, mă implic! Mi-am dorit să ajung în acest punct, aşa că am făcut tot posibilul să învăţ. Pot spune că încă o fac. Limba şi literatura română este foarte pretenţioasă. Procesul tehnic de pregătire pentru tipar are etapele sale laborioase.

Am avut şansa să lucrez cu o echipă de profesionişti în materie de editare, mă refer la editura care mi-a publicat cărţile, şi de la ei am învăţat particularităţile muncii din spatele procesului de editare.

Am mers până într-acolo încât să elaborez propriile servicii în materie de scriitură şi editare. Sunt într-o continuă dezvoltare şi învăţare. Nu îmi doresc să rămân în acest punct. Sper să materializez noi proiecte care aşteaptă momentul potrivit să fie expuse. Caut să ofer activităţilor mele o calitate cât mai superioară. Sper să şi reuşesc.

Aşa a luat naştere “Puterea cuvântului”, un pachet de servicii personalizate care este în plin proces de maturizare. Suntem la început de drum şi dacă încă mai putem aduce în discuţie o astfel de activitate, înseamnă că perspective există.

Pentru cei interesaţi, ne găsiţi pe: https://putereacuvantului.ro/

Book Nation: Cu ce alt gen literar ai vrea să cochetezi?

 Ionuţ-Leonard Corbeanu: Uneori, mai scriu poezie. Doar că poezia este un cântec aparte şi pentru a-l putea exprima trebuie să fii la înălţimile unor emoţii superioare. Este gândul şi glasul inimii pe care mintea, ca un umil servitor, îl materializează.

De asta cred că poezia aparţine acelora care au ajuns să gândească cu inima şi să simtă cu mintea. Tocmai de asta este atât de rară în manifestare.

Mărturisesc că îmi doresc să mai pot fi suficient de capabil să mă convertesc, atunci când este posibil, într-un canal demn de manifestare a poeziei. În rest, nu mă văd în prezent capabil să abordez un alt gen literar.

Chiar dacă depăşesc, cred eu în limite decente, graniţele întrebării, păstrând totuşi contextul, atunci când aspecte mai puţin plăcute ale personalităţii mele caută să se exprime, le direcţionez către expunerile de tipul gazetăriei incisive. Acolo îmi permit o descătuşare, în limitele decenţei, şi construiesc unele esee mai “înflăcărate”.

Înclinaţiile mele scriitoriceşti converg către cunoaşterea interioară. Scriul este o consecinţă a unei nevoi de a expune ceea ce descopăr la nivel de sine. Scrisul şi ceea ce derivă din proces, poate fi o oglindă a ceea ce eşti la interior.

Prin scris, te poţi supune pe tine unui proces de psihanaliză. Îţi poţi reflecta condiţia internă de care dai dovadă în prezent. Te poţi cunoaşte pe tine însuţi.

 Nu am stat să mă gândesc cărui gen litarar ar corespunde cărţile mele atunci când le-am scris, chiar dacă odată cu aparţia lor sunt încadrate în anumite tipare sau subordonate unui anume gen literar.

Ca şi scriitor, mă rezum la cercetare şi cunoaştere interioară.

Book Nation: Citești toate recenziile pe care le primești, indiferent dacă sunt bune sau rele?

 Ionuţ-Leonard Corbeanu: O întrebare al cărui răspuns poate atinge multe profunzimi. Nu îmi doresc să mă abat de la subiect, dar date fiind esenţa şi motivul interviului per ansamblu, vă rog să îmi permiteţi anumite precizări.

Cu siguranţă citesc şi iau act de toate recenziile pe care le primesc, indiferent de natura lor. Mă interesează toate reacţiile, tăcerile tendenţioase, punctele de vedere cu privire la rezultatele muncii mele.

Nu pentru că sunt dependent de părerea celuilalt, ci pentru că vreau să înţeleg ce anume există şi se manifestă în interiorul meu atunci când interacţionez cu părerile celor din jur.

Fără niciun fel de presupusă detaşare şi trăire zen – tărâmul psihologic şi emoţional al persoanei este atât de vast încât nu se pot evita conflictele interioare; dar se pot înţelege – cu toată sinceritatea spun că mă interesează în mod deosebit recenziile/ reacţiile negative. Atât de multe avem de învăţat de la criticul nostru, încât nici nu ne putem imagina.

Din punctul meu de vedere, cel mai bun învăţător este criticul sincer, avizat sau nu. Chiar şi cel sincer în răutatea sa inconştientă.

Spun inconştientă pentru că nu-şi dă seama de ceea ce face, fiind cuprins de automatisme psihologice specifice construcţiei interne, a naturii umane: invidie, gelozie, mânie, ranchiună, orgoliu, ambiţie, amor propriu etc.

Există situaţii în care persoana, incapabilă să se vadă pe sine aşa cum este, proiectează în celălalt propriile sale erori. Îi lipseşte capacitatea şi tăria de a se înţelege, fiindu-i mai uşor să acuze sau să critice decât să se acuze sau să se supună pe sine unei critici corecte.

În circumstanţele amintite şi nu numai, vreau să înţeleg ce anume se ascunde în spatele unei recenzii/reacţii. Să captez emoţia din spatele literei – a cuvântului– cu intenţia de a judeca procesul şi nu persoana.

Când îmi dau seama care este resortul intim al acelei reacţii/recenzii, captez elemente psihologice în manifestare. Elemente ale ego-ului nostru, dacă îmi este permis. În interior şi exterior.

Responsabilitatea acţiunii aparţine fiecăruia dintre noi. E treaba fiecăruia cum şi în ce fel se manifestă. Important este resortul intim al reacţiei care se face remarcat pentru că, fie că ne place sau nu, fiecare acţiune are consecinţa sa de care va trebui să luăm act la un moment dat.

Atunci când acest resort intim este înţeles, te va ajuta pe tine să nu cazi în astfel de capcane care nu fac altceva decât să te îndepărteze de autenticitatea ta şi să devină stavilă înaintea dezvoltării tale.

Noi, românii, suferim de o boală grea: boala “dacă aş fi fost eu în locul lui”. Dacă eu aş fi fost în locul lui, făceam totul mult mai bine! Spun cei mulţi.

 Noi trebuie să înţelegem că dreptul la un punct de vedere se câştigă prin muncă. La fel şi respectul.

Dacă ne vom permite să ne dăm cu părerea despre munca celui de lângă noi, trebuie să avem în vedere faptul că trebuie să fim cel puţin pe acelaşi picior de egalitate cu el. Să fi trecut şi noi prin aceleaşi procese şi eforturi ca şi el.

 Un critic care lansează o recenzie fie ea şi negativă, dar care este îndreptăţit să o facă, merită respectat. În rest, nu te poţi supăra pe cineva care, în necunoştinţă de cauză, îşi dă cu părerea. Este alegerea lui. Mai mult sau mai puţin conştientă.

Trebuie să fim sinceri şi să spunem că şi recenziile bune contează. Nu deţinem o autonomie considerabilă bazată pe o motivaţie eminamente interioară. Reacţiile pozitive, ceea ce vine din exterior, ne motivează deopotrivă să continuăm, să depunem eforturile care se impun pentru a atinge noi stadii ale dezvoltării.

Pericolul constă în a permite unor astfel de impresii să fie asimilate de către mintea noastră în afara unei stări de prezenţă care să ne ofere capacitatea de a deveni conştienţi de ceea ce se întâmplă.

  Dacă ne separăm de acest aspect, vom alimenta şi mai mult orgoliul, amorul propriu, autoconsideraţia, autoimportanţa şi vom cădea în autosuficienţă. Ne vom bloca. Vom fi incapabili să mai progresăm.

O persoană, indiferent de gradul său de dezvoltare, nu va putea niciodată să vadă mai mult decât îi va permite propria sa autosuficienţă. Mă tem de asta.

Un înţelept a spus la vremea sa: În faţa unei jigniri sau acuze mă pot apăra. Dar în faţa unei laude nu am nicio şansă.

Este trist şi dureros să întâlneşti persoane care sunt prinse, captive în aceste ecuaţii psihologice relaţionate cu energia aceasta negativă. Care sunt îndrăgostite peste măsură de propria lor identitate psihologică, de suferinţele lor, de ceea ce au trăit ei, făcându-i să creadă că sunt îndreptăţiţi să ofere sfaturi chiar dacă nu le-o cere nimeni, dând dovadă de o anumită exuberanţă mistică.

Orice le-ai spune este interpretat ca un atac direct la confortul şi imaginea lor psihologice. Nu mai pot vedea nimic în afara lor înşişi. Acestor persoane le lipseşte recunoştinţa. Se cred deosebit de importante. De prea puţine ori spun“mulţumesc!” şi de prea multe ori “mi se cuvine!”

Aceste persoane au trăit multe suferinţe relaţionate cu desconsiderarea, respingerea, umilinţa, construindu-şi un mecanism de apărare şi protecţie la nivel psihologic în baza unor traume interne care încă nu au fost vindecate.

Frica inconştientă de a fi răniţi îi împiedică pe aceştia să se deschidă, pietrificându-se la interior, deviind în cele din urmă în emoţii joase şi negative relaţionate cu mania de a minţi, cu orgoliul –uneori reprimat şi care este un element periculos pentru echilibrul mental –, amorul propriu, invidia, mânia, gelozia etc.

Acolo unde mai există şansa unei vindecări, un singur remediu mai poate fi luat în considerare pentru astfel de inimi: iubirea.

Este nevoie de multă răbdare şi iubire atunci când interacţionăm cu astfel de persoane. Uneori persoana devine conştientă de eroare sa, alteori nu. Datoria noastră este aceea de a nu cădea niciodată în aşa erori sau capcane.

În alte situaţii, în încercarea de a se confirma pe sine cu orice preţ apelând la ofense voalate, autoimportanţa lor simţindu-se în pericol, unii afirmă: Eu văd! Eu ştiu! Eu simt! Le oferim un răspuns prin intermediul acestui interviu: Tu vezi! Tu ştii! Tu simţi! Dar nu înţelegi.

 Înţelegerea mereu se va reflecta în starea de spirit a persoanei şi fiecare o poate recunoaşte atunci când se manifestă. Dacă înţelegerea ta naşte tendinţa de a condamna pe celălalt, trăieşti într-o eroare.

Nu vreau să se înţeleagă prin afirmaţia mea că sunt în favoarea toleranţei dusă la extrem. Fiecare situaţie are particularitatea sa şi vom şti când va trebui să acţionăm cu fermitate, dacă circumstanţa o va impune.

Dacă am oferit aceste exemple în acest context al aspectelor bune şi rele ca parte din reacţiile pe care suntem nevoiţi să le gestionăm în urma interrelaţionării dintre noi, am făcut-o cu scopul de a deveni mult mai conştienţi de ce se ascunde în spatele unei acţiuni/recenzii pozitive sau negative.

Avem nevoie să înţelegem mai mult persoana de lângă noi. Să încercăm să ne punem mai mult în locul ei, evitând astfel judecăţile şi atacurile la persoană, căutând să ne aducem aportul nostru în bine la starea sa interioară, dacă situaţia ne-o va permite.

Book Nation: Consideri că un autor trebuie să fie un exemplu pentru cititorii săi?

 Ionuţ-Leonard Corbeanu: Un autor trebuie să fie un exemplu pentru cartea sa, iar cartea să fie un exemplu pentru autor. Preceptul unui autor trebuie să fie propriul său exemplu; faptele sale.

Altfel, în ciuda a ceea ce se naşte din organizarea şi reorganizarea informaţiilor acumulate, autorul nu va putea confirma amprenta sa, autenticitatea sa asupra textului, a lucrării, a cărţii. Doar atunci când preceptul devine una cu exemplul, îţi poţi oferi şansa de a atinge, într-o bună zi, statutul de autor.

Dacă reflectăm puţin asupra termenului, înţelegem că un autor devine un creator în sine. Parte din el se reflectă în creaţia sa, oricare ar fi ea. Afirmaţia nu are ca şi cauză vreo exaltare egoică. O spun pentru că aşa este, păstrând proporţiile în ceea ce mă priveşte.

Mărturisesc că nu cred în exemple. Dar cred în repere. De-a lungul istoriei, cultul personalităţii a adus prejudicii uriaşe conştiinţei colective.

Reperele pe care la un moment dat le putem evidenţia la o persoană sau alta sunt în strânsă legătură cu faptele acesteia şi nu cu persoana în sine; cu imaginea sa.

Faptele, gloria  celor care au animat scena umanităţii de-a lungul vremurilor au rămas vii în subconştientul colectiv, chiar dacă persoana nu mai există. Exemplele pot duce la identificare cu persoana pe care o apreciem. Totul trece.

Reperele sunt în legătură cu faptele acesteia. Persoana va trece, faptele vor rămâne şi vor da mărturie despre misterul acelei persoane. De asta cred în repere iar nu în exemple.

Book Nation: Ai anumite superstiții atunci când lucrezi la o carte?

 Ionuţ-Leonard Corbeanu: Nu cred în superstiţii. Superstiţia nu este altceva decât o credinţă însuşită în afara unei trăiri directe. Un raţionament cu tentă mistică care nu poate fi confirmat pe tărâmul practic. Adevărata mistică şi credinţă nu are de-a face cu superstiţia.

Altceva este prundenţa şi luarea în considerare a factorilor care influenţează calitatea unei acţiuni. Iar aici putem discuta de o manifestare la un nivel micro şi macro – multidimensională –  în care se întrepătrund influenţe ale factorilor amintiţi.

Prudenţa aparţine trăirii unui moment prezent. Al conştientizării noastre înşine în raport cu ceea ce trăim. Superstiţia devine un simplu concept mecanic al minţii care, de cele mai multe ori, degenerează în frică.

Aşadar, nu sunt superstiţios. Dar sunt prudent.

Atunci când sunt pe cale să încep să lucrez la o carte, mă întreb: Pentru ce o fac? Care este motivul şi scopul meu?

Răspunsul la neliniştile mele apare cu timpul şi reuşesc să înţeleg ansamblul acţiunii. Pe măsură ce îmi aştern în mod ordonat ideile, o schiţă a cărţii se conturează. Există posibilitatea unei dezvoltări.

În acord cu întrebarea dumneavoastră, dar cu accent pe ceea ce se cheamă prudenţă, am în vedere ca ceea ce fac să fie un lucru corect din punct de vedere etic şi uman iar dacă este posibil să aducă beneficii comune, atât mie ca şi autor din punct de vedere al înţelegerii şi dezvoltării, dar şi celui care alege să îmi citească cartea său celor cărora le-o dedic.

Nu îmi impun condiţii de lucru, acţionez în acord cu ceea ce simt. Ceea ce îmi impun însă, este o anumită disciplină care este indispensabilă oricărui proiect, oricărei munci pe care dorim să o ducem la bun sfârşit.

Încerc să fiu cât mai atent la modul în care gândul proiectează informaţia  încercând să acord un anumit rafinament stilistic procesului.

Incertitudinea mereu ne va însoţi în căloria noastră prin existenţă. Această stare de nesiguranţă, dacă este conştientizată, permite naşterea prudenţei la nivel intern, în dezacord cu frica.

Frica paralizează şi blochează dezvoltarea. Prudenţa îţi oferă continuitate de scopuri şi te ajută să îţi păstrezi o stare de alertă-percepţie continuă.

Este greu să le diferenţiezi ca şi stări, una confundându-se cu alta. Dar consider că merită efortul.

Book Nation: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?

 Ionuţ-Leonard Corbeanu: Doar o minune ne mai poate salva!

Aţi adus în discuţie statisticile. Cred că pentru binele colectiv al conştientizării, ar trebui să reamintim anumite aspecte importante cu privire la situaţia noastră educaţională.

Am fost nevoit să realizez un studiu de caz acum ceva vreme în cadrul activităţilor mele, şi am descoperit unele informaţii interesante dintre care doresc să amintesc următoarele:

În anul 2021, România apărea în cadrul studiilor demografice cu un număr de 19,12 milioane de locuitori.

Potrivit datelor ISN(International Society of Nephrology) trei sferturi din gospodăriile de pe teritoriul României au acces la internet(78,2% conform biz.ro).

Accesul la informaţie este unul considerabil. În ciuda acestui aspect, anul 2021 a continuat să ofere statistici îngrijorătoare cu privire la nivelul educaţional cu care ne confruntăm în prezent.

În acord cu celebrele teste PISA(Programme for International Student Assessment – OECD / PISA), a activităţilor EPALE( Electronic Platform for Adult Learning in Europe) şi potrivit cercetătorului român Dacian Dolean(psiholog educaţional specializat în dezvoltarea limbajului şi a alfabetizării timpurii), în anul 2021 rata analfabetismului funcţional în România a depăşit 50%.

Cred că în realitate procentajul este mult mai mare. Şi discutăm doar despre analfabetismul funcţional.

Este îngrijorător ceea ce se întâmplă şi asta pentru că nu avem nevoie de aptitudinile unui profet pentru a înţelege ce fel de viitor ne aşteaptă ca şi naţie.

Nu mai putem discuta de reforme educaţionale din moment ce a trecut atât de mult timp de când se face abuz de un astfel de termen, fără niciun rezultat concret care să ateste o creştere a nivelului educaţional din România.

Cine şi cum mai poate schimba asta? Fiecare în parte, prin el însuşi, începând din acest moment!

Schimbarea nu poate veni din exterior. Suntem mereu în aşteptarea unui salvator care să ne trezească din amorţeala în care ne aflăm. Avem nevoie de cineva care să ne spună ce şi cum să facem. Aşteptăm reforme şi reorganizări guvernamentale.

Ne lipseşte asumarea şi responsabilitatea. Avem nevoie să acţionăm acum, în acest moment! Este urgent să privească fiecare în el însuşi. Să îşi recunoască actuala condiţie şi să determine naşterea unei reale revoluţii interioare prin care să se poată reconsidera în totalitate ca şi persoană.

Aud mereu expresii precum:Pentru mine e prea târziu! Nu mai am ce să fac! Timpul meu a trecut! Nu mai am viaţă!

 Cu mâna pe inimă spun că atâta timp cât încă mai respirăm, niciodată nu e prea târziu. Oricât de jos, apatici şi indiferenţi am fi în acest moment ne putem reconsidera pe noi înşine. Avem nevoie să ne recucerim credinţa, onoarea şi curajul. Să redevenim demni înaintea propriei conştiinţe.

În interiorul nostru există resurse nebănuite care aşteaptă să fie accesate. Important e să ne dorim asta. Avem nevoie să ne convertim în persoane serioase. Să încetăm în a ne mai plânge de milă şi să luptăm cu determinare pentru schimbarea noastră.

Nu contează de unde începem. Important e să o facem. Nimeni, niciodată, în locul nostru, nu va putea să facă această muncă de transformare.

Trebuie să încetăm în a ne mai compara unii cu alţii şi să uităm falsul precept conform căruia toţi suntem egali din naştere. Este o mare prostie!

 Egali suntem doar în faţa lui Dumnezeu. În manifestare, construcţia noastră internă, bagajul informaţional, genetic şi ereditar, ne diferenţiază.

Nu putem fi cu toţii directori, lideri, ingineri, doctori, căpitani, comandaţi generali, judecători, agenţi secreţi etc. Pentru fiecare există posibilitatea unei dezvoltări, indiferent de poziţia sau rolul său în societate. Ba chiar mai mult, avem nevoie unii de alţii. Cineva aflat într-o poziţie înaltă, este mult mai vulnerabil decât ar părea la o primă vedere…

 Important e să ne dorim schimbarea interioară şi oricare ar fi rolul pe care îl exercităm în prezent, dacă vom depune un efort să ne reconsiderăm pe noi înşine, vom merge mai departe. Vom face altceva.

Avem nevoie de o analiză serioasă cu privire la cine suntem şi unde ne aflăm pentru a descoperi care ne sunt resursele şi capacităţile şi de acolo să pornim. Iar dacă în procesul dezvoltării integrăm comparaţia, să o facem cu cel care am fost ieri, nu cu cel de lângă noi. Între noi, importantă este conlucrarea iar nu confruntarea. Ajunge tot circul acesta!

Aşadar, să ne îndreptăm privirea către interior, să înţelegem care este condiţia noastră şi să căutăm mijloacele necesare pentru a permite transformării interioare să se nască. Să începem cu ceea ce avem fiecare la îndemână.

Orice lectură e binevenită pentru început. Cu timpul, cartea de care vom avea nevoie cel mai mult, ne va găsi şi vom primi ceea ce ne lipseşte.

Minunile, cu toate că aparţin unor forţe superioare nouă, apar şi se nasc în interior. Acelaşi lucru putem spune şi despre schimbare. Şi din moment ce se naşte la nivel individual, întreaga colectivitate va avea de câştigat.

Aceasta este şansa noastră: SCHIMBAREA INTERIOARĂ!

Book Nation: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

 Ionuţ-Leonard Corbeanu: Activitatea mea poate fi urmărită pe https://psihologiaschimbarii.ro/ . Acolo scriu şi public poezie, articole relaţionate cu autocunoaşterea, esee. Demarez proiecte pro bono de interes social precum “Celebrii Anonimi”.

Cât despre cărţile mele, pot fi comandate de pe site-ul editurii Letras:

Cercetând misterele vieții (ediție tipărită): https://letras.ro/product/cercetand-misterele-vietii/

Cercetând misterele vieții (eBook): https://letras.ro/product/ebook-cercetand-misterele-vietii/

Psihologia schimbării (ediție tipărită): https://letras.ro/product/psihologia-schimbarii-ed-tiparita/

Întoarcerea (ediție tipărită): https://letras.ro/product/intoarcerea-ed-tiparita/

Întoarcerea (eBook): https://letras.ro/product/intoarcerea-ebook-pdf/

Întoarcerea filosofilor (ediție tipărită): https://letras.ro/product/intoarcerea-filosofilor-ed-tiparita/

Întoarcerea filosofilor (eBook): https://letras.ro/product/intoarcerea-filosofilor-ed-tiparita-copiaza/

 
Book Nation: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?

 Ionuţ-Leonard Corbeanu: Consider că o carte, înainte de a fi concepută, a fost trăită. Iar esenţa ei constă în a determina cititorul la acţiune, la trăirea unei transformări în bine. A ne rezuma doar la acumularea de informaţii cu scopul de a le reproduce ori de câte ori avem ocazia, ne îndepărtează de aspectele pragmatice ale vieţii.

Booknation.ro este o platformă de profil respectabilă cu o comunitate însemnată, de o calitate superioară. Indiferent de etapa care corespunde momentului prezent al dezvoltării noastre, mereu este loc pentru mai bine şi asta pentru că nouă ne este dat să continuăm a menţine vie flacăra perfectibilităţii pentru a onora şi glorifica perfecţiunea care este Dumnezeu.

Să nu renunţăm niciodată în a ne schimba pe noi înşine!

Vă mulţumesc pentru timpul şi atenţia acordate!