De ce ar mai conta?
Vom fi capabili oare să deslușim enigmele care încă ne adăpostesc nelinișitile, dacă nu vom situa antemergător soluției întrebarea corectă?
De ce ar mai conta cunoașterea de sine într-o lume în care dezolarea, haosul social, conduita civică au ajuns să contureze într-un mod atât de evident degradarea condiției umane?
Considerăm că întregul peisaj care se așterne înaintea privirilor noastre, reflectă la superlativ starea lăuntrincă a fiecăruia. Condiția individuală, internă.
Să observărm cu atenție!
Tendințele comportamentale de care dăm dovadă în prezent, scot în evidență o lipsă considerabilă a unui scop bine definit prin care să ne asumăm periplul prin coridoarele existenței particulare, devenind astfel responsabili de consecințele faptelor noastre care îmbină într-un mod armonios gândul, verbul și gestul sub forma resortului aceleași acțiuni unitare: reacția!
Valul confunziei care a diminuat considerabil capacitatea de reflecție și analiză intrinsecă a persoanei, aduce în planul observabilului suficiență dezolare, lipsa de orientare, incapacitatea definirii individuale, lipsa motivației zilnice, contradicții existențiale, tendințe ale unei degradări psiho-emoționale, lipsa autocontrolului și cel mai important, absența cvasitotală a unei cunoașteri de sine.
Ce presupune o transformare interioară?
Procesul unei transformări interioare nu implică niciun risc major la care ne-am putea supune în urma unei astfel de alegeri care presupune metamorfoza modului de a gândi, simți și acționa.
Din contră, reprezintă un minunat exercițiu al echilibrului existențial, din interior spre exterior, care ne poate permite poziționarea într-un punct centru dintre cauză și efect, dobândind o capacitatea a autocunoașterii semnificativă în raport cu mediul exterior, trăind evenimentele și scenele vieții fără a ne mai identifica de o manieră totală cu acestea.
Așa cum ni se aduce la cunoștință de către noua dialectică fondată pe un tip superior al raționamentului, orice schimbare începe cu modificarea modului de a gândi și simți.
Tocmai aceste două aspecte ale structurii interne sunt cele care în acest moment dictează traseului nostru existențial cu tot ce acesta presupune: drame, tragedii, durere, suferință, adevărate crize interioare, efuziuni emoționale de moment etc.
Schimbând modul de a gândi și simți într-unul superior, așa cum este de înțeles, conduita noastră își va modifica forma prezentă, oferindu-ne șansa unei noi experimentări a ceea ce înseamnă viață.
Nu schimbând lumea ne putem schimba pe noi! Ci lucrând necontenit asupra sinelui vom fi capabili să reflectăm în lume cea mai bună variantă a noastră înșine!
Cum putem face asta?
Printr-un sistem al analogiilor, să considerăm viața noastră ca fiind o adevărată operă de artă pe care trebuie să o înfăptuim. Avem nevoie de multă răbdare, perseverență și tenacitate pentru a face pași considerabili în a contura cea mai frumoasă operă la care omul a fost invitat să participe: propria sa viață!
Cunoaștem, cu ajutorul istoriei, timpul pe care marii artiști ai lumii l-au investit în a desăvârși lucrările lor. Sacrificiile de care au dat dovadă, eforturile…
Oare ce putem spune despre viața unei persoane? De undeva trebuie să începem, primul și cel mai important pas fiind conștientizarea nevoii de schimbare și convertirea noastră în autentici sculptori ai gândirii particulare, reușind astfel de rescriem modul prin care vedem și înțelegem viața în sine.
A sculpta în gând este echivalentul artei în care materia și energia nu generează o dihotomie internă a realității conceptuale, ci se îmbină în mod plăcut, armonios oferindu-i gândului, încă din pântece, o nouă formă a materializării.
De ce ar mai conta?
Necunoașterea unei legi nu scutește pe nimeni de efectele și îndeplinirea acesteia. A nu cunoaște motivul pentru care trăiești, care este sensul vieții, nu ne va scuti de consecințele faptelor noastre, de care niciodată nu ne vom putea dezice.
Astfel, atât timp cât încă mai trăim, mai putem face ceva în a oferi o interpretarea superioară modului în care trăim în prezent.
