Uneori, stau și reflectez la faptul că prin ceea ce noi trecem, ne transformă. Suntem într-o transformare continuă. Noi și lumea în care trăim suntem într-o continuă schimbare.

Noi avem impresia că nu facem parte din schimbare, dar dacă studiem istoria conștientizăm că schimbarea este în mod continuu; nu reușim să o vedem și s-o valorizăm la justa ei valoare.

Totul pornește cu noi înșine! Noi suntem cei care schimbăm lumea! A deveni conștient de importanța schimbării este foarte important. Cunoașterea începe să devină pentru mine precum aerul pe care-l inspiri; nu putem doar să inspirăm, ci trebuie să și expirăm.

Asta înseamnă pentru mine cunoașterea!  Noi trebuie să învățăm să dăruim această cunoaștere care vrea să treacă prin noi.

Schimbarea

Ne dorim cu toții o lume nouă, dar oare ce facem noi pentru această lume nouă? Oare am adus ceva nou în obscuritatea noastră psihologică?

Noi am dori ca această lume nouă să se producă de la sine, fără niciun efort din partea noastră. Dacă ar fi aşa, lumea nouă nu și-ar avea rolul ei cuvenit fără aportul nostru la această schimbare exterioară.

Fiecare, în primul rând, trebuie să creeze în interiorul său această lume nouă pe care ne-o dorim, și după ce ea va fi creată și transformată în interiorul nostru atunci se va produce, încetul cu încetul, schimbarea şi în exterior. Astfel lumea nouă pe care o dorim va deveni realitate.

Lumea mai bună la care cu toţii sperăm, este greu de creat aici şi acum. Ea apare ca o consecință a eforturilor noastre de a trăi conștient în fiecare clipă a zilei. Din păcate, noi uităm de noi înșine. Trebuie să ne aducem aminte de noi înşine moment de moment.

Lumea nouă și lumea mai bună începe cu fiecare gând și emoție pe care noi le trăim la nivel de sine. Mai devreme sau mai târziu, gândurile și emoțiile se vor manifesta în exteriorul nostru. De aceea noi trebuie să devenim conștienți de ele și să le transformăm în gânduri și emoții pure și superioare.

Fiindcă dacă nu le transformăm noi, o să ne transforme ele pe noi. Atunci lumea nouă și cea bună nu se mai creează. A transforma impresiile care pătrund în noi este foarte urgent! Altfel, riscăm ca aceste impresii să ne transforme ele pe noi.

Ego

A vorbi despre mânie, ură, răzbunare, ranchiună și frustrare este foarte dificil în aceste timpuri pe care le trăim. În aceste zile de agonie caracterizate printr-o superficialitate exagerată.

Aceste aspecte ale egoului mâniei trebuie să le înțelegem aici și acum; să le transcendem odată și pentru tot restul vieții, pentru a nu mai exclama că eu sunt mânios, eu urăsc, eu vreau să mă răzbun, eu sunt frustrat, eu sunt plin de ranchiună.

Noi nu vom putea niciodată să înțelegem și să acceptăm aceste ego-uri atâta timp cât suntem identificați cu aceste stări.

Această energie subtilă(EGO) din străfundul subconștientului nostru, are control asupra noastră atâta timp cât noi nu o conștientizăm.

Ea se manifestă extrem de subtil prin centrii mașinii umane- mental, emoțional și motor-instinctiv-sexual.

Când noi nu lăsăm nici un centru al mașinii umane să se identifice cu aceste energii subtile ale mâniei, încetul cu încetul, pierd controlul pe care îl au asupra noastră înșine și conştiinţa se manifestă precum un copil nou născut.

Autoobservarea

Persoana zilelor noastre nu este interesată de aceste aspecte ale autocunoaşterii. Ea mereu caută prin intermediul internetului şi a lumii exterioare să descopere perfecțiunea.

Noi mereu căutăm să descoperim ceva foarte interesant și important în afara noastră, cu toate că nu ne dăm seama de faptul că acel ceva important și interesant nu poate fi găsit pe internet.

 Este ascuns de ochii conștiinței în străfundul subconștientului nostru; acolo sunt diferitele noutăți pe care le căutăm, acolo se află rețelele de socializare nedescoperite de către ochii conştiinţei.

În subconştient există numeroase articole de studii economice, politice și științifice care așteaptă în fiecare zi să fie studiate și citite. Aşa cum procedăm în exterior, citind tot ceea ce are de oferit mass-media,  şi în interior există milioane și milioane de video-uri  şi articole despre noi înşine cărora nu le acordăm nici cea mai mică importanță.

În interiorul minții și a inimii noastre se produc în fiecare clipă a zilei, numeroase descoperiri pe care nici nu le bănuim. Acolo se află gânduri de ură, mânie, lăcomie, desfrâu, orgoliu, bârfă și mii de dorințe frustrate, fără să ne dăm seama de unde vin și de ce le aducem cu noi.

În noi sunt diferite tipuri și subtipuri de energii subtile neobservate, nestudiate, neanalizate şi neînțelese.

Atunci când ne vom opri puțin din cercetarea internetului şi a lumii exterioare și ne vom îndrepta atenția către internetul, televiziunea, radioul și mass-media lumii interioare, o să începem să ne dăm seama că acolo se află toată informația despre noi înșine.

 Acolo sunt diferitele rețele de socializare, iar noi pe fiecare din ele avem înregistrat numele nostru, pozele noastre, bârfă noastră, faptele noastre etc.

Când vom înţelege informaţia lumii noastre interioare, vom rămâne uimiţi să descoperim că acolo are loc războiul din Ucraina și din întreaga lume. Fiecare poartă la nivel de sine un adevărat război.

Noi suntem „fericiți și fascinaţi” conectându-ne la radio, tv, internet și rețelele de socializare. Cred că vom fi cu mult mai fericiţi descoperind gândurile care nu se opresc nicio clipă din a perturba mintea noastră.

Haideți să ne conectăm din când în când și la propriul nostru internet, tv și radio interioare şi să ne oprim pentru o clipă să studiem presa din noi înşine, să analizăm câte poze și videoclipuri am postat pe ecranul minţii noastre în fiecare zi, de când ne-am născut!

Acordând puțină atenție și importanță lumii noastre interioare, vom descoperi tot mai mult propriul nostru ateism sau credința noastră în Dumnezeu, fără să fi ştiut vreodată că suntem atei sau credincioși, fără să fi conştientizat aceste aspecte ale subconștientului nostru.

Parafrazând pe Jung, subconștientul nostru individual este conectat cu cel colectiv. Suntem rețelele sociale necunoscute pentru noi înşine…

Înţelegere

Am înțeles de ce noi,  persoanele, avem zilnic nevoie de știri, informații, radio sau rețelele sociale! La nivel fizic, avem nevoie de hrană fizică. La nivel spiritual, avem nevoie de hrană spirituală. La nivel de minte, avem nevoie de hrană informaţională.

Fiecare îşi alege singur hrana. În funcţie de calitatea hranei, va fi şi starea noastră de sănătate fizică, spirituală sau mentală.

Acela care nu este conştient de el însuşi, va alege curiozitatea, bârfa, calomnia lumii exterioare, sau pur și simplu orice impresie care vine de la celelalte persoane.

Fie că citim un ziar ori o carte, oricum avem nevoie să citim. Din cauza aceasta noi trebuie să alegem un domeniu care știm că ne place, și în fiecare zi minunată să facem pași mărunți spre acel domeniu.

A ne cerceta pe noi înșine și a ne cunoaște adânc este o nevoie și o datorie a fiecărei persoane umane de pe acest pământ.

Cu cât ne cunoaștem mai adânc pe noi, cu atât înțelegem lumea din exteriorul nostru.

Cunoscând interiorul, vei descoperi exteriorul care te înconjoară!

Autor

Ivan Lytvyn
Când eram copil, căutam schimbarea. Dar, nu știam ce este schimbarea. Când am devenit student, am cunoscut psihologia schimbării. De atunci sunt în curs de căutare și schimbare. A te schimba, pentru mine înseamnă a te întreba: Ce cauţi? Ce dorești? Ce utilitate poți să aduci societății? A te schimba înseamnă a te dărui cu totul celor din jur.