Introducere
În căutarea unei introduceri cu privire la fenomenul conștiinței, şi care să fie cât mai apropiată spectrului medical, facem apel la atenția cititorului nostru, aducându-i la cunoștință un eveniment cu titlu de cercetare, avut loc în anul 1998.
În cadrul unei serii tip „documentar” având ca obiect de cercetare corpul uman, cercetătorul britanic Robert Winston lansează în spațiul public o întrebare pentru care, cu toate că au trecut peste douăzeci de ani de la respectivul material videografic, încă nu suntem pregătiți. Ce este conştiinţa?
Ce este conștiința?
Pentru moment, nu renunțăm la aspectul cercetării din punct de vedere medical, și afirmăm odată cu amintitul cercetător faptul că ceea ce poartă numele de conștiință, reprezintă o calitate atribuită creierului, având abilitatea de a ne face conștienți.
Fără conștiință, ni se spune, am fi simple mașinării umane, biologice, incapabili de autocunoaștere și cunoaștere.
Așadar, conștiința nu poate fi asociată ca şi origine cu gândul, emoțiile, instinctele, sentimentele noastre sau oricare dintre procesele neuronale, chiar dacă se poate manifesta prin funcţiile amintite. Este ceva mult mai profund de atât. O calitate superioară a ființei umane.
Reprezintă acea facultate care ne face conștienți de procesele amintite. Este partea cea mai profundă din noi înșine care ne conectează cu tot ce este înalt, etic, frumos. Cu știința pură, cu autentica filosofie, cu arta, cu religia…
Chiar dacă nu îi este cunoscută cu exactitate originea, conștiința este acceptată de sistemul medical, oferindu-i-se cea mai simplă definiție care vine să deschidă porțile unui alt tip de știință care studiază potențialitatea ființei umane sub aspectul său spiritual. Facem referire la religie.
Atât omul de știință cât și cel religios, numesc conștiința ca fiind sufletul uman. O enigmă de actualitate pentru persoana zilelor noastre.
Cum se manifestă conștiința?
Un experiment realizat în cadrul unui curent al psihologiei numit „psihologia formelor”, asociat școlii germanice Gestal, atestă faptul că frecvența și amplitudinea conștiinței poate fi cuantificată din punct de vedere procentual.
Aceștia au reușit să măsoare gradul de conștiință liberă în cadrul activității psihicului uman prin teste repetate care presupuneau analiza timpului în care persoana este conștientă de ea însăși și de ceea ce o înconjoară, prin stare de prezență și nonidentificare.
În medie, o persoană poate păstra o stare de conștiință într-o proporție de 3% a unui segment de timp, restul subordonându-se laturilor subconștiente.
Viziunea ermetică asupra conștiinței
Să nu ne oprim aici cu studiul asupra conștiinței! Avem nevoie de cât mai multă cercetare și analiză cu privire la această misterioară facultate a ființei umane-conștiința.
Dacă analizăm în amănunt religia în forma ei pură și universală, vom înțelege de la sine că „anima”, ceea ce însuflețește orice creatură venită la manifestare, nu este altceva decât conștiința pe care omul religios o numește suflet, cu origini în Creatorul său celest.
Sufletul sau conștiința, separat de originea sa, căzut în materie, luptă pentru a redobândi calitatea sa spirituală prin uniunea ființei umane cu punctul său de origine-Creatorul său.
Conștiința, așadar, într-o accepțiune religioasă, autentică, este ceea ce leagă umanul de divin și care presupune ca orice altă dezvoltare a unei facultăți interne-psihică a persoanei-, efort și supraefort în acord cu o riguroasă disciplină și studiu, în lumina unei logici de tip superior, în afara raționamentelor subiective care îl condiționează atât de mult pe fiecare.
Una dintre cele mai elocvente definiții atribuite conștiinței, o regăsim într-un compediu de doctrină gnostic, care definește conștiința ca fiind „un funcționalism ce permite totala captare a tuturor fenomenelor externe și interne inerente omului și universului din care face parte.”
În raport cu cele 2 laturi ale aparatului psihic, conștient și subconștient, conștiința se „bucură” de un procentaj liber de 3%, restul de 97% fiind distribuit departamentelor subconștiente.
Ceea ce încarcerează conștiința, împiedicând-o să se manifeste în sfera conștientă, este chiar multitudinea eului activ în străfundurile minții umane, în sfere subconștiente. Acel „EU” amintit în articole trecute.
Această formă energetică multiplă prin sine, în ermetism poartă denumirea de EGO.
