Introducere

Considerăm necesar aducerea în atenția cititorului nostru, aspectul personalității în cadrul modului prin care mintea ajunge să se manifeste și totodată să integreze experiența vieții la nivel de sine.

Nu putem accede la sfere ale autocunoașterii tot mai profunde, fără a sintetiza unele particularități care definesc personalitatea umană.

Nu întâmplător Jung a afirmat la vremea sa faptul că, personalitatea, este un act de curaj înalt în fața vieții și afirmarea absolută a individului.

Ce este personalitatea?

Considerăm personalitatea ca fiind un vehicul de tip energetic prin intermediul căruia se manifestă anumite valori pozitive sau negative, sub influențele tiparelor temperamentale. Reprezintă forma pe care mintea umană și-o însușește pentru a putea experimenta planul tridimensional al manifestării în acord cu timpul și epoca sa.

Cum se formează personalitatea?

Este important să înțelegem că nu ne naștem cu personalitatea, ci o dobândim pe parcurs! Din acest considerent, mai poartă denumirea și de fiică a timpul ei. Se naște și apune odată cu noi.

Potrivit unor autori, primii șapte ani sunt decisivi formării personalității, aceasta atingând maximul dezvoltării sale în acord cu treptele dezvoltării individiului(a se vedea Psihologia Vârstelor).

Este influențată de factori genetici și ambientali, ambele părți contribuind la dezvoltarea personalității.

Rolul personalității.

Personalitatea deține un dublu rol: acela de exprimare şi experimentare( integrare a informației).

Personalitatea este răspunzătoare pentru gestionarea impresiilor cu care mintea interferează, în schimbul de informații dintre mediul extern și intern.

Este mecanismul prin care mintea cu subdiviziunile ei capată o constituție aparent individuală, oferind o anumită particularitate sinelui individiului.

Spunem aparent individuală pentru că, așa cum vom descoperi în articole viitoare, constituția noastră psihică este una multiplă.

Datorăm personalității valențele comportamentului nostru. Percepția sinelui, a modului în care identitatea se formează din punct de vedere psihologic.

Caracteristici

Principală caracterisitică a personalității este polivalența. Personalitatea naște în interiorul ei personaje care își dispută supremația în a pune stăpânire pe acest vehicul energetic.

Personalitatea nu poate exista decât exprimându-se. „Orice expresie compune deja un personaj.”Alexandra Tiripan. Psihologia Personalității.

Conflictele interne, modul cum răspundem la stimuli, impresiile care acționează continuu asupra aparatului psihic, tiparele comportamentale, conștiința și multitudinea elementelor constituente ego-ului, determină personalitatea să acționeze în diferite moduri.

Importanța studiului personalității

Cunoscând personalitatea, ne cunoaștem pe noi!

Studiul personalității este mai mult decât necesar dacă ceea ce urmărim este descifrarea misterului propiei existențe.

Ce anume se ascunde în spatele afirmaței: așa sunt eu!”? Care este cauza conflictelor interne? Cărui fapt datorăm modul în care gândim, simțim și acționăm în prezent?

Toate acestea și nu numai, pot fi înțelese aprofundând natura personalității noastre.

Din pasiune pentru scris şi autocunoaştere