Descoperă! Caută să înţelegi!

Dacă nu mai sunt fiică, soră, soţie, cine sunt eu? Dacă nu mai sunt angajată, prietenă, româncă, turist sau alte etichete temporare, cine sunt?

O întrebare foarte mare al cărui răspuns se revelează de-a lungul acestei călătorii numită viaţă, dacă avem curiozitatea să ne întrebăm, să explorăm, să căutăm a ne afla, a ne descoperi…

Aşadar, e necesar să (des)coperim, adică să dăm deoparte straturile, rolurile şi credinţele cu care am fost înveşmântaţi din faşă sau chiar din pântecul mamei.

Ca să ajungem să aflăm cine suntem, e necesar să descoperim cine nu suntem!

Mediul şi modul în care am fost crescuţi, au determinat felul în care ne percepem pe noi, pe cei din jur şi ce înseamnă viaţa. De aceeaşi manieră, a determinat modul în care gândim şi simţim.

Dacă am fost crescuţi în a fi liberi, a ne exprima, a explora şi a crea, astfel o să ne comportăm şi în viaţă. Dacă am învăţat sentimentul siguranţei şi al apartenenţei la Viaţă şi la Tot, ne vom simţi liberi “să curgem” cu viaţa, să avem încredere în ea şi în noi, şi să ne manifestăm puri în esenţa noastră, aşa cum am fost creaţi.

La polul opus, dacă am crescut într-un mod restrictiv, abuziv, lipsit de iubire şi susţinere, atitudinea noastră faţă de noi, faţă de oameni şi viaţă va fi una închisă şi ostilă; o viaţă plină de frică şi furie în care acţiunile noastre vor oglindi ceea ce gândim şi simţim.

Devino conştient! Înţelege-ţi moştenirea!

Puţini sunt cei care au reuşit să îşi păstreze puritatea, starea de libertate şi siguranţă, deschiderea şi creativitatea, curajul şi iubirea necondiţionată.

Puţini, pentru că adulţii în jurul cărora am crescut nu au fost vindecaţi, liberi, deschişi, sinceri, puri şi iubitori.

Ei au dat mai departe din ceea ce au putut şi ştiut în mod special, deşi nu neapărat voit; din rănile, condiţionările şi traumele moştenite transgeneraţional. Şi acestea ne-au rămas moştenire şi fundaţie a modului în care ne clădim viaţa.

Atâta timp cât suntem prinşi în roluri şi tipare comportamentale, atâta timp cât repetăm în mod mecanic ceea ce am văzut la cei din jur, atâta timp cât credem convingerile limitative impuse de o gândire rigidă şi speriată, nici noi nu o să ne deschidem vreodată! Nici nouă, nici altora, nici vieţii.

 Continuăm a supravieţui din frica de moarte fără să trăim cu adevărat; murim în noi sau aşteptăm să fim salvaţi.

De aceea este important să ne întrebăm: “Cine sunt eu?”.  Când vin acasă şi îmi las toate măştile la uşă, cine sunt? Ce fel de gânduri şi credinţe am? De unde îmi vin acestea, şi în care cred cu adevărat? Sunt ele în acord cu valorile mele personale sau sunt doar vocea celor care m-au crescut? Care sunt fricile mele şi de unde îmi vin? Oare chiar sunt adevărate aceste gânduri?

Aceste întrebări sunt chei care deschid uşi bine zăvorâte în spatele cărora ne-am ascuns şi protejat aşa cum am ştiut noi mai bine. Doar că acel comportament de copil şi dorinţa de a ne ascunde şi proteja, nu ne mai sunt folositoare.

Nevoia schimbării

Este necesar un alt mod de a gândi, simţi şi acţiona! Pentru asta, este nevoie în primul rând de conştientizare! Este necesar să realizez că sunt un adult matur, responsabil şi capabil de a-mi schimba modul de a gândi, de a-mi purta de grijă, de a mă ajuta să devin liber de imagini false despre mine, de gânduri limitative sau măşti de prisos.

Este necesar să observ modul în care gândesc, dar la fel de important este să îmi pot oferi spaţiul de a simţi. De a da voce trăirilor blocate în mine pentru a le elibera…

În acest demers ne va fi de mare folos să ne putem întoarce spre noi, să devenim curioşi cu privire la cum suntem şi să avem compasiune faţă de ceea ce vom găsi acolo.

Tot ceea ce vom găsi, acele gânduri, convingeri, frici şi dureri de care spuneam, sunt urmele paşilor copilului care am fost cândva.

Pentru a ne întelege şi pentru a ne ajuta să eliberăm fricile pe care le avem sau pentru a schimba modul de a gândi, este nevoie să ne apropiem cu blândeţe şi înţelegere faţă de ceea ce s-a întâmplat în trecutul nostru.

 Ne va ajuta să ne ascultăm, fără judecată, pentru a putea să înţelegem ceea ce am simţit şi gândit când am fost copii. Aşa vom putea conştientiza de ce gândim cum gândim, şi cum ne putem ajuta să schimbăm acele credinţe.

Aşadar, această călătorie înapoi spre sine este provocatoare şi chiar dureroasă (pentru că vom sta faţă în faţă cu fricile, durerile şi traumele noastre), dar în acelaşi timp ne redă demnitatea, încrederea în noi şi în viaţă, libertatea în spirit şi o tot mai mare apropiere şi întelegere cu privire la CINE SUNT EU.

Autor articol

Un om printre oameni, în drumul spre sine ale cărui cărări s-au născut din propriile nelinişti şi încercări interioare.
În căutările mele, multe răspunsuri şi înţelegeri mi-au fost revelate cu ajutorul  călătoriilor şi experienţelor altor suflete.
Din recunoştinţă pentru ce am primit şi din cunoaşterea profundă a ceea ce înseamnă să cauţi cu ardoare, îmi doresc să dau mai departe din ceea ce am înţeles şi mi-a adus o formă de pace sau linişte interioară. 
Măcar un suflet să fie luminat sau să-şi găsească răspunsuri în ceea ce pot eu oferi, şi atunci se naşte bucuria în inimă! 

Fiat Lux!

psihologiaschimbarii