„Important e să-ţi dai toată silinţa să faci cât mai bine cu putinţă ceea ce faci; viaţa (…) te va situa pe o altă treaptă la timpul potrivit”

Ne puteți spune câteva cuvinte despre dvs.? Ce v-a făcut să porniți în această călătorie a scrisului?

Mă consider o persoană cu o înclinaţie considerabilă către cunoaştere şi înţelegere.

Îmi găsesc motivaţia în propriile slăbiciuni, căutând mereu mijloace prin care să mă cuceresc pe mine însumi. Aşa am ajuns să îmi ofer un sens şi un rost în această scurtă călătorie prin viaţă.

Am făcut din schimbare un crez pe care îl urmez în acord cu posibilităţile şi resursele de care dau dovadă în prezent. Fie ele fizice, psihice sau emoţionale. 

Mă tem de confortul pe care ignoranţa, indiferent de natura sa, îl poate crea la un moment dat, determinând o existenţă în afara unei cunoaşteri profunde a noastră înşine.

Sunt intrigat de înţelegerea ansamblului în aceeaşi măsură în care mă interesează particularul. Astfel am dezvoltat o reală pasiune pentru înţelegerea naturii umane, în măsura în care caut să mă înţeleg pe mine însumi.

Altfel, îmi plac dimineţile de primăvară-vară şi cafeaua fără zahăr(uneori mai fac excepţii). Luna Mai, mă încântă. Încă învăţ să trăiesc şi caut să ofer muncii mele o amprentă a echilibrului.

Uneori, am tendinţe de a merge la extreme. Pendulez între alb şi negru în interior dar în ciuda acestor opoziţii caut să ofer acţiunilor mele o caracteristică a căii de mijloc.

Mă străduiesc să învăţ să ascult mai mult decât să vorbesc. Să construiesc mai mult decât să distrug. Să accept mai mult decât să resping. Învăţ mai mult de la criticii mei decât o fac de la cei care mă confirmă.

Cred în puterea şi în binele colective. Colaborarea, indiferent de circumstanţe, mereu îţi va aduce mai multă putere decât o poate face confruntarea.

Cu toate că la nivel social există o criză vizibilă de identitate şi sens existenţial, cred cu tărie că în interiorul fiecăruia există un potenţial care aşteaptă să fie dezvoltat într-o anumită direcţie. Ceva care să definească persoana potrivit autenticităţii sale.

În cazul meu, această înclinaţie către scris s-a născut într-un mod cât se poate de natural. Nu am ignorat acest imbold atunci când am devenit conştient de el, şi am căutat în măsura în care o fac şi în prezent, să mă cunosc şi să mă dezvolt prin scris.

Cu atât mai mult cu cât viaţa mi-a oferit o şansă în acest sens, şi pentru care sunt profund recunoscător.

Ar fi putut fi orice altceva. Pentru mine a fost scrisul şi pot spune că asta mă bucură.

Aveți mai multe cărți publicate la Editura Letras: Întoarcerea, Întoarcerea filosofilor, Psihologia schimbării și Cercetând misterele vieții. Cum simțiți că s-a schimbat parcursul dvs. ca scriitor? Aveți vreun proiect literar din cele menționate de care sunteți atașat în mod deosebit?

Da, este surprinzător chiar şi pentru mine că am reuşit să public într-un timp atât de scurt patru cărţi, oferindu-le un sens comun prin această promovare sub forma „Colecţia Schimbarea”, cu atât mai mult cu cât pot spune că nu excelez la capitolul resurse intelectuale.

Dacă cineva m-ar întreba cum mă simt în prezent în urma publicării, aş spune că mă simt uşurat şi împăcat cu mine însumi.

Asociez fiecare etapă a vieţii cu o experienţă pe care am reuşit să o asimilez sub forma unei mici cunoaşteri, în acord dezvoltarea şi amplitudinea înţelegerii din acel segment al timpului. Încă o treaptă pe care am păşit si care mi-a permis să merg mai departe…

Plecând de la prima şi până la ultima carte, parcursul meu ca şi scriitor s-a schimbat destul de mult. Cred că e important, înainte de orice, să fii sincer cu tine însuţi şi faţă de mediul sau domeniul de activitate.

Am ales să îmi fundamentez acest parcurs literar pe sinceritate. Am pornit dintr-un punct în care m-am confruntat cu multe necunoscute.

Ce înseamnă să publici cu adevărat o carte, în ce constă un proces tehnic de tipărire şi publicare, şi cum să gestionezi consecinţele care derivă dintr-un aşa demers, au fost doar o mică parte din ceea ce nu ştiam în acel moment.

Mi-am dorit să ajung la inima cititorului, astfel că am căutat să însufleţesc fiecare carte cu o anumită emoţie.

Uneori, emoţia a fost mai de joasă frecvenţă. Alteori, emoţia a fost mai elevată. Dar totdeauna sinceră.

Între cărţile mele, din punct de vedere calitativ, al profunzimii înţelegerii şi al subiectelor abordate, există spaţii considerabile care presupun salturi pe măsură. O traiectorie a schimbării…

Chiar şi aşa, fiecare carte m-a ajutat să  definesc acest moment al prezentului care îmi permite să îmi înţeleg condiţia actuală în funcţie de interacţiunile pe care le am cu aceia care mi-au citit cărţile.

Observ o schimbare de atitiudine şi abordare. O deschidere şi o încredere în diagol. Lucru care mă încântă şi care mă face să înţeleg că schimbarea mea ca şi scriitor este una pozitivă.

Mai mult decât atât, port în inima mea o mare recunoştinţă faţă de cei care mi-au acordat încrederea lor, căutând să desluşească prin dialogurile noastre propriul lor mister existenţial. Bineînţeles, toate acele intimităţi vor merge cu mine în necunoscut…

Nu pot spune că sunt ataşat în mod deosebit de vreauna dintre cărţile mele.  Fiecare carte e importantă şi plină de semnificaţie în procesul de dezvoltare particular.

Cu toate acestea, faptul că am reuşit să scriu Psihologia Schimbării, pentru mine e o mare reuşită interioară.

„Cartea în sine presupune o muncă de cercetare interioară şi exterioară. Studiu, reflecţii şi cugetări asupra informaţiilor asimilate. O cercetare care încă nu s-a terminat şi care cred că va fi mereu…”

Cum a prins contur proiectul Cercetând misterele vieții? Ce v-a determinat să alegeți acest titlu?

Ştiţi, îmi este greu să asociez ultima carte – Cercetând misterele vieţii –  cu un proiect care s-a materializat, şi asta pentru că nu am avut niciun plan în acest sens. E un termen mult prea tehnic pe care nu îl pot asocia mereu cu un act al creaţiei.  Este mai degrabă o emoţie care a prins viaţă. O emoţie logică şi pur raţională. Şi inima are raţiunea ei. Cred mult mai elevată decât cea a minţii.

De cele mai multe ori, o carte se naşte de la sine, tu fiind doar un mijlocitor al acesteia. Ca şi celelalte cărţi, şi aceasta s-a născut pur şi simplu ca o consecinţă a unei înţelegeri pe care mi-am însuşit-o în urma unui efort depus în a cunoaşte viaţa din interiorul şi exteriorul meu.

Mereu am fost intrigat de întrebările fundamentale ale filosofiei: Cine sunt? De unde vin? Încotro mă îndrept?

Am căutat, atât cât am putut, să îmi aduc puţină lumină în marele necunoscut particular. Aşa am ajuns în punctul în care să mi se permită să îmi pot exprima aceste cugetări personale şi să definitivez în planul concretului Cercetând misterele vieţii.

Trebuie să vă spun că alegerea titlurilor a fost o mare provocare. În special pentru ultimile două cărţi. Îmi amintesc că terminasem manuscrisul pentru Psihologia Schimbării şi încă nu ştiam care o să fie titlul. Asta după ce, în prealabil, renunţasem la vreo două variante.

Cât despre ultima carte, manuscrisul a fost trimis la editură cu titlul de „Din misterele vieţii”. A fost pe punctul de a se tipări aşa. Doar că simţeam că ceva nu este tocmai potrivit şi în acord cu esenţa conţinutului. Nu era complet şi nu exprima în detaliu starea cărţii dar şi a mea în calitate de autor.

A trebuit să intru in reflecţii serioase pentru a înţelege ce trebuie să fac, iar într-una din nopţi: EVRIKA!  Am ştiut care va fi titlul.

Intuiţia mi-a spus:„ Titlul nu mi se pare în regulă”, motiv pentru care i-am dat curs şi astfel am ajuns la „Cercetând misterele vieţii”.

Cartea în sine presupune o muncă de cercetare interioară şi exterioară. Studiu, reflecţii şi cugetări asupra informaţiilor asimilate. O cercetare care încă nu s-a terminat şi care cred că va fi mereu. Este o acţiune în desfăşurare. Ceva care mă caracterizează.

Sunt multe necunoscute care scapă înţelegerii noastre, motiv pentru care am ales să le numesc mistere. Mai ţine şi de modul în care mă percep cei din jurul meu, fiind cosiderat mereu ca cineva cu multe secrete…

Cât despre viaţă, mi-am permis să spun atât cât am putut înţelege – Cercetând misterele vieţii.

În cea mai recentă carte a dvs., Cercetând misterele vieții, vorbiți la un moment dat despre destin. Credeți în destin? Ce reprezintă destinul pentru dvs.?

Cred în destin, sigur că da!

În general, îmi fundamentez sistemul de credinţă în baza a ceea ce pot asimila ca şi înţelegere a unei trăiri. Vreau să cred pentru că ştiu, pentru că am trăit, şi nu pentru că mi-a spus cineva că aşa este…

Aşa mi-am început şi cartea, de altfel. Amintind destinul înaintea călătoriei prin misterele vieţii.

Cred că destinul are de-a face, în mare măsură, cu împlinirea sensului şi rostului persoanei în cadrul creaţiei din care face parte.

Dar pentru ca asta să se întâmple, este nevoie de mult curaj, multe renunţări şi o capacitate considerabilă de a primi reprobările şi neînţelegerile din exterior.

Suntem condiţionaţi de frică mai mult decât am crede la o primă vedere. Captivi, prizonieri ai unei mecanici sociale dar şi a naturii care ne determină să acţionăm şi să ne manifestăm preponderent haotic.

Fără să înţelegem cu claritate sensul acţiunilor noastre – de ce facem ceea ce facem şi pentru ce anume – cădem pradă multor paradoxuri interioare, origine a dezechilibrelor atât de evidente în conduita noastră.

În ziua în care cineva caută să reflecteze cu sinceritate asupra sa însuşi, poate avea şansa unei înţelegeri cu privire la care este rostul şi menirea sa. În acel moment poate afirma că şi-a înţeles destinul, acţionând în sensul împlinirii lui.

Aşa că, pentru mine, destinul este una dintre multele legi care guvernează fiinţa umană, doar că una superioară, şi asta pentru că are de-a face cu reala sa împlinire în cadrul vieţii din care face parte.

Păstrând limitele pe care contextul dialogului le determină, pot spune că pentru mine scrisul face parte din destinul particular.

Această stare şi conştietizare a acesteia, determină un efort constant pentru împlinirea sa. În ciuda tuturor dificultăţilor şi a provocărilor de orice fel.

„Nu este necesar să te separi de lume pentru a dobândi didactica unui mistic. Este important să te cunoşti pe tine însuţi…”

Aveți un capitol dedicat morții (Fenomenul morții), în care vorbiți și despre Moartea mistică. Ce ne puteți spune despre moartea mistică în contextul transformării spirituale?

Chiar şi aşa, m-am străduit să îl înţeleg şi să practic transformarea interioară în acord cu această „încă” misterioasă didactică a morţii mistice. Din acest considerent al trăirii mi-am permis să abordez puţin acest subiect.

O expresie care înspăimântă puţin, nu-i aşa? Nu este o noţiune sau concept care să îmi aparţină, aşa cum de altfel reiese şi din capitolul alocat acestui subiect.

Fenomenul morţii nu poate lipsi dintr-o carte care îşi propune să desluşească misterele vieţii. Este un proces natural, o certitudine a existenţei. Să o ignorăm nu ar fi tocmai înţelept.

Din păcate, am înţeles prin mine însumi că trăim viaţa de cele mai multe ori iluzionaţi, acordând efemerităţii calităţile eternului iar iresponsabilităţii siguranţa că oricare dintre acţiunile noastre sunt scutite de consecinţe. Consecinţe care, mai devreme sau mai târziu, ne vor afecta în mod direct.

Fie că ne place sau nu, fiecare acţiune se răsfrânge asupra noastră cu o forţă egală cu calitatea acesteia. Ne confruntăm, fără să realizăm, cu aceeaşi intensitate cu care proiectăm la exterior o acţiune sau reacţie. Semeni vânt, culegi furtună.

Cred că viaţa doreşte să ne facă conştienţi de noi înşine prin greutăţile şi suferinţele cu care ne încearcă, forţându-ne să căutăm cauzele acestora în interiorul nostru. În acord cu ceea ce suntem şi potrivit cu ceea ce, cândva, am făcut.

Schimbarea este necesară în viaţa noastră tocmai pentru a permite implementarea unei noi direcţii; a unui nou drum pe care să păşim cu fermitate. Unul diferit de cel care ne-a condus în prezent la dramele şi tragediile pe care le experimentăm.

Dar pentru a ajunge la o asemenea concluzie, este necesar un minim efort al autocunoaşterii. Atunci când se întâmplă cu adevărat, această cunoaştere aduce cu sine o nevoie urgentă de schimbare. Şi asta pentru că persoana devine conştientă de propriile erori.

Schimbarea, în sensul ei cel mai profund, presupune o transformare ireversibilă a ceea ce este vechi în ceva eminamente nou.

De aici şi noţiunea de moarte mistică care merge în acord cu vechea butadă: „pentru ca noul să se nască, vechiul trebuie să moară.”

Întrebarea e puţin delicată pentru că forţează un răspuns care ar putea avea tendinţe de a eticheta interlocutorul într-o formă sau alta.

Cu toate că există în cărţile publicate multe referinţe cu privire la schimbare care se găsesc în domenii de specialitate de ordin social, psihologic, religios, mistic sau spiritual, nu îmi doresc ca şi autor să fiu etichetat într-un fel sau altul, pentru că nu sunt şi nu îmi doresc să fiu vreun consultant în materie de spiritualitate sau dezvoltare personală. Există suficienţi în acest sens.

Caut doar să înţeleg profunzimea unui proces, în cazul de faţă schimbarea, şi asta pentru că este ceea ce pe mine mă defineşte înainte de orice, conştient fiind de multiplele posibilităţi care există în interiorul nostru.

Cred în mitul păsării Phoenix, capabilă să renască din propria cenuşă, şi de fiecare data altfel. Cred că dacă omul, indiferent de natura sa, este dispuns să se reconsidere pe sine în profunzime, poate renaşte de o manieră în care nici nu-şi poate imagina în prezent, validând prin sine transformarea totală, fie ea şi într-un context spiritual.

Nu este necesar să te separi de lume pentru a dobândi didactica unui mistic. Este important să te cunoşti pe tine însuţi.

Asta am putut înţelege din moartea mistică şi, în ciuda dificultăţii procesului, atât am putut experimenta. Cel puţin până acum.

Vă mulţumesc mult pentru întrebare! M-a ajutat să clarific anumite aspecte.

Există teme în carte pe care le-ați explorat în mod deosebit? Ne puteți împărtăși un lucru sau o observație pe care ați descoperit-o în cercetările dvs. pentru această carte și care v-a marcat?

Da, m-am preocupat foarte mult de modul în care mintea, ca şi energie, funcţionează. Ce anume determină calitatea gândirii şi cât de mult condiţionează propria existenţă de-a lungul ciclurilor sau etapelor de viaţă. Sigur, cuvinte mari şi obiective pe măsura unor reali exegeţi ai ştiinţei Sinelui.

Nu uit ca de fiecare dată să păstrez proporţiile pentru a nu mă lăsa copleşit de aparenţe, iluzii sau supraestimare aşa că transpun exigenţa şi disciplina unei astfel de cercetări posibilităţilor şi resurselor particulare. Astfel am încercat să îmi trag propriile concluzii: în acord cu ceea ce sunt.

Nu cred că noi dispunem de o reală libertate în gândire şi în cuget. Sunt mulţi factori care ne condiţionează şi care ne determină conduita.

Deţinem o slabă cunoaştere a constituţiei noastre, a ceea ce ne defineşte din punct de vedere psihic, emoţional şi fizic. Nu acordăm importanţă calităţii gândirii, motiv pentru care ne confruntăm cu multe dureri şi suferinţe pe care ni le „oferă” viaţa, fără să bănuim că originea sau cauzele lor sunt în noi înşine.

Fugim în mod constant de ceea ce suntem, ne respingem unii pe alţii în mod mecanic şi ne lipseşte curajul de a ne accepta în acord cu ceea ce ne defineşte.

Dacă am fi capabili să acceptăm prezentul, în mod clar alta ar fi şi calitatea viitorului nostru.

Căutăm mereu scuze dar nu şi soluţii. Avem mereu nevoie de un ţap ispăşitor care să ne preia responsabilitatea noastră. Să se răsfrângă asupra lui consecinţele acţiunilor de care dăm dovadă în prezent.

De aceeaşi manieră, şi vă rog să mă scuzaţi dacă prin răspunsul meu vă induc anumite stări neplăcute, am căutăt să înţeleg de ce conduita noastră este înclinată preponderent spre rău şi am ajuns să înţeleg că răul, în esenţa sa, are o profunzime care depăşeşte cu mult aspectele personalităţii noastre.

 Deţine o inteligenţă aparte, individuală aş putea spune, care induce o stare a lipsei prezenţei lui în natura umană. Cu toate acestea, o domină de o manieră considerabilă…

Răul, prin natura sa, construieşte în cadrul psihologic al persoanei o iluzie a sinelui care determină o falsă percepţie a ceea ce persoana crede că este, aceasta ajungând să se considere pe sine ceva aparte, fără de greşeală, mereu justificată să acţioneze într-un fel sau altul, separându-se fără să îşi dea seama de originea sa. De esenţa vieţii din care face parte.

Acest lucru, al iluziei în care trăim, pot spune că m-a marcat.

Dacă ar fi să descrieți cartea Cercetând misterele vieții în doar trei cuvinte, ce cuvinte ați alege?

Motivul existenţei mele.

Aşa aş descrie Cercetând misterele vieţii. Sunt de părere că destinul mi-a permis să scriu această carte, itinerariul meu de la naştere şi până în prezent conducându-mă până în acest punct.

Dacă mi se permite o glumă, unii dintre cei care vor citi aceste rânduri vor crede că în mod sigur „fur curent”. Dar, gândind cu voce tare, cu sinceritate asta pot afirma în acord cu ceea ce simt şi potrivit analizei parcursului pe care l-am avut până în prezent.

Asta, de o manieră care priveşte calitatea mea de autor în raport cu produsul finit care este cartea.

Cu privire la carte şi esenţa sa, excluzând raportul autor-carte, răspunsul se află în titlul cărţii. Cercetare, mister şi viaţă.

Aş fi putut alege o serie de sinonime pentru diversificare. Dar consider că este mult mai potrivit să rămână aşa.

Din punctul dvs. de vedere, care ar fi principalul aspect de care trebuie să ținem cont în procesul de conștientizare a potențialului ca proces de dezvoltare personală?

De asemenea, o întrebare delicată.

Gândind cu voce tare, vorbind cu mine însumi înainte de toate, aş spune că suma tuturor lucrurilor pe care le ştim, este cu mult mai mică decât necunoscutele care definesc în prezent viaţa noastră.

Este un pericol considerabil să credem că ceea ce cunoaştem în prezent este totul, să ne limităm de unii singuri inducându-ne dogme ale gândirii care să ne întemniţeze.

Ar trebui să privim tot mai mult înspre noi înşine, să găsim curajul de a ne accepta aşa cum suntem şi odată cu el tăria de a porni cu determinare pe un drum al revalorizării interioare.

Să fim mai mult receptivi decât reacţionari. Mai înclinaţi spre asimilare şi înţelegere decât spre exuberanţă şi demostraţie. Dacă avem ceva de demonstrat, să o demonstrăm faţă de noi înşine şi să o facem în linişte.

Cum se desfășoară procesul de scriere? Aveți vreun ritual? Le arătați familiei sau prietenilor primele schițe sau așteptați până la finalizarea manuscrisului?

Am învăţat să mă interiorizez destul de mult. Caut mereu să îmi relaxez simţurile, emoţiile şi mintea cu ajutorul meditaţiei.

În aceeaşi ordine de idei, faptul că ţin un jurnal al stărilor şi al gândurilor mele, mă ajută să îmi menţin activitatea mentală într-o oarecare ordine.

Când simt că ceva în interiorul meu caută să prindă contur, o emoţie superioară însoţită de o idee care îmi permite vizualizarea unei schiţe care se poate concretiza într-o carte, încep să scriu.

Atunci când ajung la finalul manuscrisului, îl arăt cuiva apropiat mie. Sunt atent la feedback şi încerc să înţeleg unde mai trebuie să lucrez. Asta în paralel cu o reflecţie constantă asupra manuscrisului.

Aşa îmi dau seama unde se mai pot face modificări, adăugiri sau eliminări, ca mesajul şi esenţa cărţii să fie cât mai aproape de aspecte cât mai elevate ale trăirii.

Dacă îmi permiteţi, în procesul de scriere are loc o alchimie a emoţiilor şi a gândurilor, prin care încerc să ofer fiecărui cuvânt o simplitate şi frumuseţe aparte. Nu spun că îmi iese tot timpul, dar asta încerc să fac.

 O lecție importantă pe care ați învățat-o de când sunteți scriitor?

Am învăţat să tac şi să ascult. În cadrul aceleaşi lecţii, am învăţat să nu îmi mai fie frică de a spune ceea ce simt, atunci când situaţia o impune.

 O carte pe care ați citit-o recent și pe care doriți să o recomandați? Ce cărți se găsesc pe noptiera dvs.?

Ce pot spune este că în materie de beletristică, ultima carte citită este opera lui Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta. Este copleşitor cum iubirea poate anima inima şi celui mai rău dintre cei răi…

O altă carte interesantă pe care am parcurs-o de curând este cea a lui Baird T. Spalding – Vieţile maeştrilor. Învăţăturile maeştrilor din extremul orient.

Este o carte care poate deschide noi orizonturi cu privire la ceea ce ştim în prezent despre viaţă, dat fiind şirul evenimentelor pe care autorul le descrie ca şi consecinţe ale expediţiilor sale în această parte a mapamondului.

De asemenea, mă întorc cu plăcere ori de câte ori am ocazia la cartea lui C.S. Lewis – Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr. O capodoperă care ne permite să captăm mai în profunzime răul din bine şi binele din rău.

De pe noptierea mea, care este de fapt o etajeră de perete cu patru nivele, nu lipsesc cărţi de psihologie, religie, vreo două ediţii ale Scripturii dar şi o bună parte din colecţia gnozei contemporane de care tot amintesc în cărţile mele, de care sunt îndrăgostit iremediabil şi căreia îi datorez propria schimbare interioară de până în prezent.

Cât despre recomandări, nu simt că aş fi în măsură să o fac la un nivel general. Cartea de care avem nevoie într-un moment al vieţii noastre ne va găsi în acord cu intensitatea năzuinţei de a înţelege ceea ce în prezent ne preocupă.

 Dacă ar fi să o luați de la zero, care ar fi parcursul dvs., ce ați face din punct de vedere profesional?

Aş căuta, înainte de toate, să învăţ cum să devin un om.

Atât de mulţi profesionişti, atât de multe persoane de carieră, şi atât de puţini oameni…

Ştiţi, maniera prin care sistemul nostru de gândire se formează, este printr-o alăturare şi asimilare de concepte la care se adaugă informaţia pe care o primim prin intermediul simţurilor de la senzaţii, percepţii până la reprezentări. O mecanică care defineste o parte din gândirea noastră.

Atunci când aducem în discuţie profesionalismul, de cele mai multe ori, asociem în mod automat termenul cu ideea de carieră.

În acest moment există multă diversitate în structura socială iar specialiştii în resurse umane axaţi pe dezvoltare cunosc asta.

Nu cred în ideea generală de carieră; aşa cum personal nu mă consider şi nu sunt o persoană de carieră. Ar fi absurd să dogmatizăm viaţa şi să nu acceptăm că există persoane şi persoane. Cu toate acestea, nu exclud profesionalismul din orice tip de activitate, indiferent de natura sa.

Pentru mine, profesionalismul este dăruirea persoanei de a face cât mai bine cu putinţă ceea ce face. În acord cu ceea ce este ca şi structură.

Există un cod procedural în oricare dintre activităţi. Străduinţa îndeplinirii acestuia cât mai bine cu putinţă, este un semn evident de profesionalism.

Astfel, întâlnim profesionişti în sferele înalte ale societăţii dar şi în cele mai de la baza piramidei.

În fond, fiecare e unic, aşa cum fiecare corespunde unui loc anume. Important e să-ţi dai toată silinţa să faci cât mai bine cu putinţă ceea ce faci; viaţa/universul în  acord cu mişcarea sa, te va situa pe o altă treaptă la timpul şi momentul potrivit.

Din punct de vedere profesional, m-am confruntat multă vreme cu o senzaţie a inadaptabilităţii, iar din acest considerent se întâmpla uneori să nu fiu atât de productiv pe cât ar fi trebuit. Îmi lipsea, înainte de toate, cunoaşterea cu privire la ceea ce sunt şi ceea ce pot face. Îndeplineam roluri care nu corespundeau înclinaţiilor mele.

Cunosc prin mine însumi profunzimea conflictului pe care astfel de situaţii îl generează la nivel intern, astfel că înţeleg eşecul unei împliniri din acest punct de vedere. Totodată, am devenit conştient de calea care ne poate duce la această împlinire.

Cu timpul am început să mă definesc iar acum în paliere profesionale încerc să mă desfăşor în medii care să permită implementarea unui concept de tip win-win.

Accept o provocare care în mod evident îmi permite o dezvoltare în acord cu potenţialul de care dau dovadă şi mă străduiesc să o duc la bun sfârşit. Astfel încerc să ofer mediului de activitate ceea ce am mai bun.

Totodată, sunt atent la cerinţele mediului şi cadrului de activitate; încerc să mă ridic la standardele care se impun în acel context. În acest fel există un câştig mutual.

Consider că orice muncă care nu presupune compromiterea propriei conştiinţe, este demnă şi de admirat. Din nefericire, căutăm tot timpul să fim cineva. Să ne însuşim o etichetă socială pentru a fi recunoscuţi. De prea puţine ori se întâmplă ne dezvoltăm potrivit potenţialului pe care sclipirea autenticităţii fiecăruia îl determină.

De asta întâlnim situaţii în structura socială care surprind: muncitori care ar putea cu uşurinţă concretiza un act de lidearship, coordonatori de instituţii al căror loc ar trebui să fie în sfera activităţilor executive primare etc. Cândva, un pantofar a fost capabil să conducă o ţară…

O persoană, atunci când este întrebată cine este, de cele mai multe ori va răspunde potrivit rolului pe care îl îndeplineşte în structurile sociale.

Rare sunt situaţiile în care răspunsul cuprinde caracteristici cu privire la ceea ce ne defineşte în profunzime. A ceea ce suntem în fondul nostru psihologic, intim.

Rolul pe care îl îndeplinim este ceva efemer. Identificarea totală cu acesta ne va îndepărta de la înţelegerea adevăratei noastre identităţi.

În fond, dacă toate cele amintite – profesionalismul, cariera – fac abstracţie de ceea ce înseamnă să fii om, de la etica umană, oricât de glorioase ar fi rezultatele în acord cu unitatea de măsură acceptată(profit, calitate, cantitate, faimă, succes etc.) totul ar fi în zadar.

Acesta este punctul meu de vedere.

 În cercul dvs. de prieteni există și alți scriitori? Dacă da, în ce măsură vă susțineți sau vă influențați reciproc? Puteți da exemple de scriitori români contemporani pe care îi apreciați?

Există, desigur! Sunt apropiaţi de-ai mei care scriu în cadre restrânse, elaborează materiale mici şi mijlocii de o calitate considerabilă.

Doar că am observat multă teamă în a se expune într-un cadru mai larg. Pe lângă asta mai există şi provocările cu privire la resurse şi prioritizarea lor, neexistând mereu disponibilitate în a acţiona în acest sens.

Tocmai pentru că am înţeles ce presupune cu adevărat definirea şi expunerea unor materiale de acest gen într-un context al publicului larg, în cadrul paginii mele de profil https://psihologiaschimbarii.ro/ am demarat o acţiune pro bono publico pe care am denumit-o „Celebrii anonimi”.

Încerc în felul acesta să îi încurajez pe cei care caută să îşi dezvolte laturile ce ţin de comunicarea în scris să o facă cu toată deschiderea.

În acord cu disponibilitatea  fiecăruia, pregătim textul pentru publicare, aşa cum am învăţat de la profesioniştii din cadrul Editurii Letras, şi susţinem autorul respectivului articol făcându-l vizibil celor care vizitează pagina amintită. Un ajutor, oricât ar fi de mic, e mai bun decât nimic.

Nu sunt de acord cu influenţele care pot exista atunci când vine vorba de scris şi de comunicare, în general. Cred că fiecare ar trebui să expună ceea ce simte şi potrivit înţelegerii sale. Doar aşa poate exista o dezvoltare corespunzătoare. Dar asta nu înseamnă că nu pot exista puncte de vedere, atunci când există solicitări în acest sens.

În ceea ce priveşte scriitorii români, apreciez mult personalitatea domnului profesor Constantin Dumitru Dulcan. Inteligenţa materiei rămâne o lucrare de referinţă în încercarea noastră de a ne înţelege pe noi, creaţia căreia aparţinem, pe Dumnezeu…

Nu pot să nu mai amintesc de cineva, o persoană faţă de care am o deosebită consideraţie. Sprijinul şi suportul domniei sale în ceea ce mă priveşte au contat enorm în scrierea şi publicarea cărţilor mele.

Dânsei în transmit pe această cale recunoştinţa mea eternă!

 Ne puteți vorbi puțin despre hobby-urile dvs.? Sunteți o persoană activă?

Mă consider o persoană destul de activă, activitatea fiind diversificată în funcţie de mediul de desfăşurare. Încă lucrez cu aspectele colerice ale temperamentului meu.

Îmi plac activităţile gospodăreşti. Îmi place grădinăritul, pomicultura, meşteşugăritul. Chestiuni ce ţin de mecanica elementară, recondiţionarea obiectelor vechi.

Toate acestea mă ajută să îmi corectez anumite aspecte ale personalităţii mele, să dezvolt unele aptitudini relaţionate cu creativitatea, perseverenţa, iscusinţa. Să observ lipsa răbdării şi să depun un efort în a-mi corecta „stângăciile”.

Cred că în simplitate se găseşte totul, iar simplitatea unei grădini mie îmi oferă tot ceea ce am nevoie la un moment dat. Asociez mereu cea mai frumoasă perioadă pe care am trăit-o până acum cu aceea în care am fost cât mai conectat cu natura.

Îmi plac discuţiile cu oamenii simpli, care ştiu şi pot să îşi deschidă inima în faţa celorlalţi.

Oameni care încă nu şi-au pierdut decenţa şi bunul simţ; care nu au căzut pradă aspectelor mai puţin plăcute ale minţii. Oameni care nu se lasă ghidaţi de un subiectivism neplăcut dând curs tentaţiei de a întinde la tot pasul capcane dialectice. Cred ei, în numele binelui…

Ce încă nu înţeleg aceştia din urmă, este că nu pot să aştepte ca cel din faţa lor să le ofere încredere, să se deschidă, atâta vreme cât transmit la exterior asemenea atitudini de foarte prost gust, evidenţiind uneori o instabilitate emoţională, alteori o frică inconştientă, rea-voinţă sau poate curiozitate de proastă calitate.

Cât despre oamenii simpli amintiţi,  pe ei îi admir şi îi preţuiesc.

 Ce le puteți spune cititorilor dvs. despre proiectele viitoare? Aveți în plan să scrieți o nouă carte?

Pe mine mă găsiţi pe https://psihologiaschimbarii.ro/. Acolo scriu poezie, articole legate de autocunoaştere, reflecţii şi îi încurajez şi pe alţii să o facă.

Vă mărturisesc că da, în interiorul meu există ceva care îmi spune că mai poate exista o carte. Doar că în ce fel, când şi cum, pentru moment nu pot răspunde pentru că nu ştiu.

Vă mulţumesc pentru atenţia şi răbdarea dumneavoastră!

Despre autor

Mişcat de profunde şi reale năzuinţe pentru autocunoaştere, autorul îşi începe călătoria sa interioară ghidat de lumina înţelegerii pe care anumite ştiinţe umaniste, în care includem şi unele sisteme religioase, au oferit-o odată cu parcurgerea acestora.
Cuprins de nelinişti, simţind o nevoie urgentă de schimbare, nu se poate concilia la nivelul rezonanţei cu informaţiile dobândite în urma studiului şi al cercetării de până atunci.
Căuta altceva, simţea că trebuie să existe o didactică clară şi completă, uşor de asimilat, care să îi ofere acea şansă reală la revalorizarea principiilor interne.
Se spune că atunci când îţi proiectezi cu sinceritate şi putere gândul dorinţei în inalterabilul univers, universul însăşi îţi răspune pe măsura străduinţei tale.
Pentru că nu a renunţat la căutările sale, i s-a permit accesul la o cunoaştere pierdută, reafirmată astăzi ca fiind doctrina sintezei, philosophia perennis et universalis, gnoza eternă.
Psihologia revoluţionară gnostică a fost punctul declanşator care l-a determinat pe acesta să pătrundă în lumea sa interioară, căutând să înţeleagă, să practice şi să trăiască realitatea schimbării.
Loial crezului său, continuă şi astăzi să descifreze misterele existenţei convertit într-un student al cunoaşterii, căutând să menţină vie flacăra năzuinţei pentru trăirea schimbării totale şi ireversibile, conştientizând multiplele posibilăţi care subzistă în profunzimea fiecăruia.
Cum orice tip de muncă îşi are roadele sale, a început în mod natural să îşi exprime modesta sa înţelegere sub forma rezultatelor pe care le oferă acţiunile vieţii de zi cu zi.
În acest fel a ajuns să deschidă porţile unor noi drumuri, care i-au oferit pelerina călătorului şi calitatea de autor.
Perseverenţa învinge!