Simt că trăiesc în creația perfectă a Divinității. Simt că sunt o mică parte din ea. Dar în curgerea necontenită a timpului, uit uneori acest lucru. În tumultul vieții nu am timp să-mi amintesc. 

Atunci, mâhnită, încerc să descopăr în mine ceea ce Creatorul (fiind perfect) a gândit și apoi a pus. O muncă grea, dar nu imposibilă.

Sap adânc în pământul crăpat și uscat. Târnăcopul cu greu își face drum. Praf, mult praf– toate faptele, gândurile și sentimentele negative făcute în atâtea și atâtea existenţe.

Sudoarea curge nestingherită(sau poate lacrimi?), dar exact când îmi trece prin minte să renunț, târnăcopul se izbește de ceva… Un sunet tainic mă face atentă(sau poate conștientă).

Atunci, după atâtea eforturi, se zărește o mică scânteie, o mică lumină. Frenetic încep să lărgesc acea groapă cu mâinile-mi goale. Nu-mi pasă că sângerez!

Descopăr cu uimire ceea ce simțeam dintotdeauna că am, pus de Creator în mine: aur, mult aur(calităţi divine); bunătate, compasiune, inocenţă, bucurie, iubire.

 Cad în genunchi! Sunt recunoscătoare. Contează mult ce urmează să fac de acum înainte. Acest aur trebuie dat și oamenilor! Nu este al meu, este al Divinității.

Într-un final, dacă iar mă fac vinovată de uitare și groapa se astupă, am găsit totuși AUR?!

Autor

În această viață sunt trudă și cânt.
Sunt trudă pentru că sunt o căutătoare a frumuseții subtile care ne scapă, dar care este cea adevărată: lumina.
Sunt cânt pentru că, încet-încet, m-am transformat și acum pot să strig cu putere: "În lumină pot să respir!"
Mai sunt și un simplu om care încearcă să simtă ceea ce ne învăluie dintotdeauna: Iubirea Divinității!

Din pasiune pentru scris şi autocunoaştere