„Există un singur bine, cunoaşterea şi un singur rău, ignoranţa”-Socrate.
Definiţia cunoaşterii
În conformitate cu dicționarul explicativ român, „cunoașterea reprezintă reflectarea în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător„.
Plecând de la definiția elocventă oferită cunoașterii, se dovedește ușor de înțeles faptul că pentru a o dobândi-cunoașterea-, avem nevoie de o armonie în activitatea celor patru aspecte inerente acesteia: STUDIU, REFLECȚIA, CONȘTIINȚA, REALITATEA EXISTENTĂ.
Pentru a deține cunoașterea de o manieră cât mai clară, care să definească și să exprime realitatea dincolo de concept, avem nevoie de studiu, reflecție asupra informației și procesarea acesteia la nivel de sine prin intermediul conștiinței.
În aceste câteva rânduri se sintetizează întregul proces al cunoașterii în afara oricărui tip de subiectivism sau influențe perceptuale.
Ce este autocunoaşterea?
Reflectarea în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător, cu diferența că de data aceasta, subiectul cunoscător suntem chiar noi înșine. Lumea noastră interioară.
Autocunoaşterea este ştiinţa omului inteligent.
Sinteza
Nu putem oferi o definiție a autocunoașterii făcând abstracție de conștiință. Nu ne putem cunoaște pe noi înşine de o manieră cât mai obiectivă, ignorând facultatea conștiinței din profunzimile noastre.
Desigur, în acest punct al analizei, se deschid porțile autocunoașterii care își are fundamentul în eternele întrebări ale filosofiei:
Cine suntem cu adevărat? De unde venim? Încotro ne îndreptăm după ce nu vom mai fi în acest plan al manifestării exterioare?
Diferența dintre cunoaștere și autocunoaștere o face capacitatea de analiză și îndreptare a atenției asupra obiectului nostru de studiu: fie exterior, fie interior.
În ambele cazuri, dacă ne dorim să înțelegem caracteristicile realității, avem nevoie de o manifestare tot mai amplă a conștiinței pentru a integra informația analizei asupra subiectului de studiu în lumina obiectivității, reducând considerabil șansele de a ne înșela cu privire la realitatea existenţei.
Autocunoașterea este rezultatul înțelegerii particulare în raport cu cele două planuri de manifestare: lumea exterioară și lumea interioară.
Din acest considerent, întreaga analiză va circumscrie subiectul cunoscător-persoana umană-, în cele două planuri ale acțiunii: intern și extern.
